În privința lui Ianis Hagi, lucrurile iau o nouă întorsătură. În perioada în care fotbalul este întrerupt, internaționalul român a primit o veste tristă. Care vine ca o adevărată lovitură sub centură pentru ful Regelui.
Disputat de marile cluburi ale Europei, dacă e să dăm crezare tuturor zvonurilor apărute în ultima perioadă, Ianis Hagi a primit și o veste tristă. Se pare că actuala sa echipă, Glasgow Rangers, nu e dispusă să activeze clauza de cumpărare impusă de Genk, formația de la care a fost împrumutat fotbalistul român. Conform Football Insider, șunt șanse mici ca Glasgow Rangers să achite cele 5 milioane de euro solicitate de Genk în schimbul transferului definitiv al lui Ianis Hagi. Aceasta în condițiile în care gruparea scoțiată manageriată de Steven Gerrard se confruntă cu probleme financiare cauzate de pandemia de coronavirus. În decizia oficialilor clubului scoțian a cântărit, se pare, și inconstanța în joc a lui Ianis Hagi.
„E puțin probabil ca Rangers să plătească 5 milioane de euro pentru Ianis Hagi după startul impresionant, dar inconstant”, scrie sursa citată.
Scoțienii speră să îl poată cumpăra pe jucătorul român la un preț mult mai mic, existând din câte se pare și varianta ca imediat să fie cedat unei alte echipe, pentru ca Rangers să obțină un profit de pe urma acestei tranzacții.
Anul trecut, pe când se afla cu naționala U21 la turneul final al EURO, Ianis Hagi a atras atenția oficialilor Barcelonei.
„Există interes din partea Barcelonei, au existat discuții, dar proiectul pe care îl propune Barcelona nu e de interes pentru noi, pentru că l-ar împrumuta pe Ianis. Ianis a ajuns la un nivel valoric important, din moment ce se interesează atât de multe echipe valoroase”, a afirmat Gică Popescu în iunie 2019.
Dar din câte se pare, planul catalanilor era să îl cumpere pe Ianis Hagi, pe atunci încă la Viitorul, ca apoi să îl împrumute la o echipă unde să joace. Ceea ce era de neconceput pentru Gică Hagi, care de fiecare dată a insistat pe valoarea fiului său, astfel că negocierile au intrat în impas. Din câte se pare, Hagi a impus ca Barcelona să-i asigure titularizarea sau măcar șansa de a fi titular, nicidecum să fie împrumutat la o altă echipă. Dar de ceea ce s-au temut, nu au scăpat. Odată picate tratativele cu Barcelona, Ianis Hagi a fost cumpărat de Genk, în vara anului trecut, dar s-a dovedit a fi încă o dată o experiență externă eșuată.
Între timp, Ianis Hagi a fost împrumutat la Glasgow Rangers, unde a avut 11 apariții, cu 3 goluri și două pase decisive.