Lovitură dură pentru Simona Halep. Anunțul oficial a fost făcut chiar azi

de: Gabriel Peneș
19 07. 2021

Simona Halep primește încă o lovitură dură. Anul 2021 a devenit cel mai negru sezon din cariera jucătoarei de 29 de ani. Pornită de pe locul 3 mondial, Halep s-a confruntat cu mai multe accidentări. Ultima, cea suferită la gambă, în 12 mai, riscă să-i compromită total poziția din ierarhia WTA.

Lovitură dură pentru Simona Halep

Simona Halep traversează, probabil, cea mai neagră perioadă din cariera ei. Aciidentarea suferită la Roma, în 12 mai, s-a dovedit un adevărat „călcâi al lui Ahile”, sportiva din Constanța nereușind să se refacă, deocamdată, în întregime. A fost și motivul pentru care cam toate obiectivele majore ale sezonului au fost ratate. Simona a fost nevoită să renunțe la participarea la Roland Garros, dar și la cea de la Wimbledon, unde era deținătoarea titlului. Mai mult, ea și-a anunțat retragerea de la Jocurile Olimpice, unde visa să obțină o medalie. Totul s-a transformat în coșmar, cu excepția vieții personale, ea anunțându-și logodna cu Toni Iuruc.

Cunoscător al fenomenului, ion Țiriac a și sugerat că Simona Halep ar trebui să-și ia o pauză mult mai lungă, de mai multe luni. Omul de afaceri consideră că Halep are un fizic senzațional, dar fragil.

Eu cred că Simona nu s-a accidentat. Eu cred că ea nu s-a legat bine de la accidentările pe care le-a avut. Îmi doresc tare mult ca această sportivă de excepție să mai stea doi, trei ani, cu toate că jocul s-a schimbat mult în ultimii ani. Sunt niște fătuci de 17 ani acum… dacă îmi dau o palmă, nu mă ridic două săptămâni!

Ca Simona să mai joace, trebuie să își refacă fizicul total. Să stea 6, 7, 8 luni, cât e nevoie. Dintotdeauna, Halep avut un fizic senzațional, dar fragil”, a spus Ion Țiriac la o conferința de presă.

Anunțul oficial a fost făcut chiar azi

Neparticiparea la turneele majore a avut efecte și în situația Simonei Halep în clasamentul WTA. Deja, la finalul turneului de la Wimbledon, ea coborâse de pe locul 3 până pe poziția a 9-a, riscând să iasă din Top 10. Simona Halep este, fără pauză, de 7 ani și jumătate – din ianuarie 2014 – între primele 10 jucătoare ale lumii. A adunat deja 371 de săptămâni consecutive în această postură, fiind pe locul 8 în ierarhia all-time.

Dar, aproape sigur, ea va ieși din acest top cât de curând. Deja coborâse pe locul 9, fiind întrecută de Garbine Muguruza. Iar noul clasament publicat, luni, de WTA, o situează pe locul 10. Și cu doar 2 puncte în plus față de cehoaica Barbora Krejcikova, care tocmai a câștigat turneul de la Praga. Halep mai are o diferență infimă, 4115 p – 4113, față de actuala deținătoare a titlului de la Roland Garros. Însă perspectivele nu sunt deloc liniștitoare.

Simona Halep nu va fi prezentă nici la Rogers Cup, turneul din Montreal pe care l-a câștigat de două ori. În 2019, ea a ajuns în sferturile de finală, anul trecut competiția fiind anulată din cauza pandemiei. Anul acesta el se va desfășura între 9-15 august. De altfel, australianul Darren Cahill, antrenorul Simonei, a anunțat că o așteaptă abia la turneul din Cincinatti (SUA), ce va avea loc între 16-22 august.

După aceea, ar trebui să urmeze participarea la US Open, în perioada 30 august – 12 septembrie. Dar, din cauza accidentării la gambă, încă nu se știe cu siguranță dacă Simona Halep va juca în ultimul turneu de Grand Slam al anului. Și ce se va întâmpla cu prăbușirea ei în clasamentul WTA.