29 ian. 2022 | 16:37

Lovitură dură pentru Prințul Paul chiar din partea soției sale. Ce a depus Prințesa Lia la tribunal

Monden
Lovitură dură pentru Prințul Paul chiar din partea soției sale. Ce a depus Prințesa Lia la tribunal
Lovitura dura pentru Printul Paul chiar din partea sotiei sale

Prințesa Lia a României șochează pe toată lumea prin noua solicitare pe care a făcut-o în instanță. Dat fiind faptul că Prințul Paul al României este, în continuare, dispărut, fiind căutat de poliție și dispărut, mama copilului său a luat o decizie radicală. Despre ce este vorba, de această dată. Prințesa nu se va da bătută, cu una, cu două.

Prințesa Lia vrea să-l decadă din drepturile părintești pe Prințul Paul al României

Scandalul continuă în sânul familei autointitulate regale. Prințesa Lia a României a hotărât să le înainteze magistraților o cerere de exercitare a drepturilor părintești, astfel încât prințul Paul să fie decăzut din rolul de părinte, cu funcție decizională asupra copilului pe care îl au împreună, micuțul Carol Ferdinand.

Furia prințesei este de neînduplecat, iar magistrații se vor întâlni în următoarele zile, pentru a discuta pe larg acest subiect atât de delicat și vor lua, cu siguranță, în considerare actualul statul al lui Paul Lambrino, acela de persoană căutată de poliție și condamnată să petreacă timp în spatele gratiilor.

În cazul în care instanțele de judecată îi vor acorda prințesei solicitarea, Lia de România va putea lua decizii în ceea ce privește soarta fiului său, fără a avea nevoie de acordul tatălui acestuia.

„Potrivit art. 507, dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exerciţiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.”, se arată în Codul Civil.

Cine este prințesa Lia a României

Condamnarea soțului său i-a adus multe probleme prințesei, după ce Lia de România a pierdut casa în care locuia alături de fiul său, Carol Ferdinand, din cauza faptului că nu a putut achita ratele.

Lia Georgia Triff are 71 de ani și a devenit prinţesă după ce s-a căsătorit cu prinţul Paul Lambrino al României. Cei doi și-au unit destinele în anul 1995, la Mânăstirea Caşin din Bucureşti.

Prințesa Lia s-a născut în Statele Unite ale Americii, dintr-un tată american și o mamă româncă. La doar 25 de ani, prințesa s-a măritat cu un celebru avocat american potent financiar pe nume Melvin Belli, care avea 64 de ani, la momentul cununiei. Mariajul lor a durat 16 ani, iar despărțirea lor a fost una cu scandal.

Avocatul ar fi acuzat-o, la vremea respectivă, pe prințesa Lia de faptul că i-ar fi fost infidelă partenerului său de viață și i-ar fi omorât câinele. În cele din urmă, Melvin Belli a fost nevoit să-i acorde fostei sale soții 15 milioane de dolari, în urma procesului de divorţ finalizat în 1988.

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro