Ultima oră! Cel mai mare lanț de fitness din România a făcut anunțul trist. Cine va avea acces de acum înainte în sălile de sport

Ultima oră! Cel mai mare lanț de fitness din România a făcut anunțul trist. Cine va avea acces de acum înainte în sălile de sport
Sălile de fitness World Class, afectate de noile reguli Sursă foto: doer.ro

Pandemia de Covid-19 a afectat aproape toate sectoarele de activitate, printre care și pe cel al sportului. Sălile de fitness au fost mult timp închise din cauza riscului de transmitere comunitară. După o scurtă perioadă în care iubitorii de mișcare în spații închise au putut să-și reia vechile obiceiuri, a sosit momentul unor noi restricții anti-Covid-19. Astfel, cea mai mare rețea de fitness din România a anunțat decizia luată în contextul unei situații epidemiologice delicate.

Noi măsuri stricte pentru clienții World Class

World Class România a transmis în urmă cu puțin timp faptul că industria fitnessului urmează să fie afectată de decizia autoritățile transmisă în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit companiei de fitness, în urma celor două şedinţe de urgenţă întrunite de CNSU, miercuri, 15 septembrie, şi joi, 16 septembrie, vor avea loc schimbări care se vor aplica și în cazul sălilor de sport din România.

Motivul principal al acestor noi restricții este creșterea explozivă a cazurilor Covid-19 într-un timp scurt, ceea ce poate conduce la o nouă criză sanitară.

Astfel, din momentul adoptării deciziei Guvernului, în sălile care aparțin de World Class vor avea acces doar persoanele care fie prezintă certificatul de vaccinare, fie un certificat care atestă că au trecut prin boală în ultimele șase luni, fie un test rapid sau PCR negativ.

„Ne pregătim de noi restricții, ca urmare a creșterii rapide a numărului de cazuri raportate la nivel național. Aceste restricții, din păcate, vor afecta și industria în care World Class România activează.

Conform știrilor publicate recent, în momentul de față Comitetul de Urgențe a pregătit un proiect care urmează să fie aprobat de către Guvernul României, proiect ce prevede accesul în sălile de sport numai a persoanelor care fie prezintă un certificat de vaccinare, fie un certificat care să ateste că au avut Covid în ultimele 6 luni, fie a unui test PCR sau test rapid negativ (teste efectuate la o clinică acreditată și care pot să prezinte toate elementele de siguranță cerute de lege – cod QR și alte elemente de siguranță)”, a fost mesajul cu care și-a anunțat compania de fitness noile modificări.

Noie restricții vor afecta inclusiv angajații companiei

Compania World Class România a menționat că noile restricții se aplică în cazul tuturor persoanelor care intră în contact cu sala, fie că este vorba de angajați, colaboratori sau clienți.

“Dorim să va aducem la cunoștință că, în perioada imediat următoare, în funcție de ce se va decide la nivel național, angajații și colaboratorii World Class România care nu dețin un certificat de vaccinare sau un certificat care să facă dovadă că au avut Covid în ultimele 6 luni se vor află în imposibilitatea de a-și desfarura activitatea fără a prezenta un test covid negativ la intrarea în locațiile World Class România.

Compania înțelege în totalitate și respectă dreptul fiecărui angajat și a fiecărui colaborator în ceea ce privește decizia de a se vaccina, însă totodată va pune în vedere faptul că odată ce noile restricții vor intra în vigoare, numai persoanele care îndeplinesc condițiile mai sus enumerate își vor mai desfășura activitatea în cadrul companiei, conform reglementărilor impuse de lege”, se arată într-un comunicat trimis de către World Class România, potrivit romaniatv.net.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI