Ministrul de Finanțe a făcut un anunț uluitor! Lovitura actulului guvern de la conducerea României este una foate puternică pentru banca rușilor. Teodorovici pierde încă o dată.
Ministrul de Finanțe s-a retras din banca rușilor, unde Eugen Teodorovici devenise guvernator. Cel din urmă a pierdut de curând titulatura de minstru de Finanțe, pe care l-a ocupat Florin Cîțu. Azi, 28 noiembrie, Cîțu a anunțat că România nu mai este reprezentată de ministrul de finanțe în Banca Internațională de Investiții. Până acum, fosta banca a țărilor comuniste a avut sediul la Moscova.
„În primele zile am ieșit din acea bancă rusească în calitate de ministru”, a spus actualul ministru de Finanțe, pentru Europa Liberă. Acesta a mai explicat că România se va întoarce spre partenerii strategici, NATO și Europa. Florin Cîțu afirmă că deocamdată nu se pune problema ieșirii României din acea structură, deși nivelul de reprezentare al țării în cadrul băncii a coborât la nivelul de secretar de stat. „Nu s-a discutat retragerea României din Banca de Investiții în acest moment. Nu mă mai gândesc la așa ceva, voiam doar la nivel de ministru să nu fim reprezentați în această bancă”, a mai spus sursa citată, menționând că aceasta este o promisiune pe care a făcut-o chiar înainte de a deveni ministru, promisiune pe care nu dorește să o încalce.
Banca centrală a Rusiei a avertizat de curând băncile țării să nu realizeze tranzacții în euro, conform guvernatorului Elvira Nabiuliina, scrie The Moscow Times. Nabiuliina a susținut că operațiunile în această monedă nu aduc niciun profit băncilor rusești din cauza mediului caracterizat de dobânzi negative din zona euro. Banca îndeamnă totuși instituțiile financiare ale țării să nu aibă un nivel „excesiv” de valută în bilanțuri.