Lovitură uriașă pentru Vladimir Putin! Liderul rus a pierdut o persoană apropiată care l-a ajutat mult. Este vorba despre un inventator important care s-a stins din viață la 86 de ani. Acesta a mai fost și directorul științific al Almaz-Antey, dar și Erou al Muncii al Federației Ruse. ,,A luat parte activ la dezvoltarea multor sisteme de rachete, a desfășurat managementul științific și tehnic al celei mai importante lucrări”, arată un comunicat de presă.
A murit creatorul rachetelor rusești Kalibr, folosite pentru a bombarda Ucraina. Acestea au fost create de Pavel Kamnev. Specialistul s-a stins din viață luni, 9 ianuarie, la vârsta de 86 de ani. El a fost creatorul rachetelor folosite de Marina Rusă și director al uneia dintre cele mai mari companii de armament din lume.
„La 9 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani, a murit directorul științific al concernului Almaz-Antey, Erou al Muncii al Federației Ruse, Pavel Ivanovici Kamnev”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de compania de stat rusă.
Corporația Almaz-Antey, înființată în 2022, este printre primii 10 producători de armament din lume. Aceasta a înregistrat în 2017 venituri de aproape 10 miliarde de dolari.
„Kamnev a fost unul dintre pilonii complexului militar-industrial autohton, un om de știință în domeniul științei rachetelor”, mai scrie în comunicatul de presă.
Pavel Kamnev a contribuit la crearea și dezvoltarea a zeci de rachete și a fost creditat inclusiv pentru proiectarea Kalibr folosite de Marina Rusiei în atacurile asupra Ucrainei.
„A luat parte activ la dezvoltarea multor sisteme de rachete, a desfășurat managementul științific și tehnic al celei mai importante lucrări, cea privind crearea și modernizarea a zeci de arme de rachete de diferite clase pentru Forțele Terestre, Marina, Forțele Aeriene, pentru sistemele antirachetă și de apărare aeriană ale țării, precum și exportul de arme”, mai afirmă comunicatul de presă.
Bărbatul s-a născut pe 14 noiembrie 1937 și se bucura chiar în urmă cu un an de titlul de ,,Erou al Muncii”, primit chiar de la liderul de la Kremlin. Decesul acestuia vine la o săptămână după ce un alt inginer rus a murit în condiții misterioase. Concret, este vorba despre Vladimir Nesterov.
Cel din urmă a fost ,,părintele” Soiuz și Angara, cea mai mare rachetă spațială rusească. Bărbatul a absolvit Institutul de Aviație din Moscova și Institutul Academiei Militare Dzerjinski, iar între anii 1992 și 2005 a ocupat diferite funcții în Departamentul de Vehicule de Lansare și Infrastructură Spațială Terestră a Agenției Spațiale Ruse.