Lovitură de peste 40 de milioane de euro și dobânzi pentru România. Ce a decis instanța

de: Ștefan R. Apostol
19 03. 2024

Energia regenerabilă este una din soluțiile de viitor, dar se pare că pentru România este și o gaură în buget. Ca urmare a unui litigiu demarat de mai multe companii, statul român a primit o lovitură de peste 40 de milioane de euro și dobânzi. Citește mai departe și află ce a decis instanța.

România pierde un proces greu la Washington

În urmă cu mai bine de 6 ani, în urma unor decizii luate de autoritățile de la București, mai multe companii din Germania, Austria, Olanda și Cipru aveau să dea statul român în judecată. Motivul acestei dispute era legat de subvenționarea energiei regenerabile produsă de aceste companii prin parcurile de fotovoltaice active pe care le dețineau în România.

Pe de altă parte, companiile acuzau și pierderi masive, tot din cauza statului român, în investițiile făcute în aceste sisteme de producție, iar totul datorită deciziei României de  a încălca Tratatul Inernațional Carta Energiei (TCE). Măsura luată de guvernul român de a tăia subvențiile pentru cei care produceau energie regenerabilă la acel moment, inclusiv aceste 10 companii, avea să ducă la pierderi.

Astfel că, acești 10 investitori luau decizia de a rezolva litigiul în fața unui complet de judecată de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, proces pe care de altfel România l-a pierdut.

Statul român a primit o lovitură de peste 40 de milioane de euro și dobânzi

Conform Profit.ro, se pare că România a avut ghinion în acest caz, deoarece tribunalul arbitral a decis în favoarea celor 10 companii. Deși, inițial, cereau despăgubiri în valoarea de 142 de milioane de euro, instanța tribunalului arbitral de la Washington a decis altceva, dar tot este o lovitură de peste 40 de milioane de euro la care se adaugă dobânzi pentru România. De altfel decizia luată la Washington avea să fie confirmată de Ministerul de Finanțe.

″La data de 20.02.2024 Tribunalul arbitral a emis hotărârea în cadrul arbitrajului, prin intermediul căreia a obligat România la plata către reclamanți a sumei de 42,2 milioane de euro, plus dobândă de la data 01.01.2022, pentru prejudiciile pe care le-au suferit ca urmare a încălcării de către România a art. 10 alin.(1) din TCE.

De asemenea, Tribunalul arbitral a mai obligat România la plata către reclamanți a sumei 600.000 dolari costuri de arbitraj și aproximativ 3,5 milioane euro reprezentând cheltuieli de apărare (60% din total), urmând ca la acestea să fie calculate dobânzi de la 30 de zile de la emiterea hotărârii″, a transmis Ministerul Finanțelor, conform publicației citate.

România a modificat regimul instituit în sectorul de energie regenerabilă

Principalul motiv al litigiului, precum și argumentul adus de cei trei arbitrii care au decis în defavoarea României, este faptul că, începând cu anul 2008, și până la momentul declanșării litigiului, România a implementat, poate, „o serie de măsuri adoptate prin mai multe acte normative care au avut efectul de a modifica regimul instituit în sectorul de energie regenerabilă, afectând în mod semnificativ și ireversibil investițiile acestora.

Concluzia este că, deși România câștiga Roșia-Montană, cu un prejudiciu reclamat de peste 6 miliarde de dolari de partea adversă, de data asta a pierdut și putem spune că decizia tribunalului arbitral este o o lovitură de peste 40 de milioane de euro și cu dobânzile aferente.