Lovitură de grație pentru Victor Pițurcă. Pierde 15 milioane de euro după ce a ajuns la tribunal?!

Lovitură de grație pentru Victor Pițurcă. Pierde 15 milioane de euro după ce a ajuns la tribunal?!
Lovitură pentru Victor Pițurcă. Ar putea pierde 15 milioane de euro

Victor Pițurcă este la un pas să piardă 15 milioane de euro după ce a investit o parte din avere în afaceri imobiliare. Terenul din Craiova recent achiziționat l-a adus în pierdere. Fostul selecționez se războiește acum cu instituțiile statului român, dar și cu alți afaceriști, conform PlaySport.

Lovitură pentru Victor Pițurcă. E la un pas să piardă 15 milioane de euro

După lovitura imobiliară de 27 de milioane de euro a lui Adrian Mititelu la Balta Craioviței, în zona opusă Craiovei, aproape de aeroport, în Bănie se duce o nouă luptă pentru terenurile cu potențial imobiliar. Miza depășește 15 milioane de euro, cât ar fi acum valoarea de piață a celor 14,8 hectare de teren din patrimoniul stațiunii de cercetare didactică Banu Mărăcine, care au fost restituite moștenitorilor fostului boier Mihai Negoescu.

Afacerea, deși în aparență simplă, a ajuns la scandaluri și plângeri penale pe măsură ce unul dintre nepoții boierului a început să-și vândă drepturile succesorale. Problema o constituie faptul că a vândut aceeași parcelă de teren mai multor oameni de afaceri. Unul dintre păgubiți este Pițurcă, care a investit în zonă. Fostul selecționer a cumpărat terenul de la un alt afacerist, care la rându-i îl cumpărase de la moștenitorul boierului Negoescu.

Onorariu impresionant pentru avocați 

Astfel, Pițurcă s-a trezit într-un scandal de proporții. Fiscul a intervenit, invocând legile fondului funciar care nu permit înstrăinarea terenurilor ce aparțin stațiunilor de cercetare decât cu hotărâre guvernamentală, ceea ce în acest caz nu s-a întâmplat.

Procesul celor 15 milioane de euro aduce și o premieră la nivelul onorariilor încasate de un avocat în țara noastră, anume un contract de 550.000 de euro între o avocată din Craiova și partenerul lui Victor Pițurcă în afacere, fostul său jucător, Silvian Cristescu. Pentru ca avocata să încaseze această sumă trebuie să câștige procesul, iar hotărârea judecătorască să fie una definitivă.

A fost turnat de Mititelu 

Fostul patron de la Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, l-a turnat pe Victor Pițurcă în fața instanței, în 2017. Afaceristul a susținut că fostul selecționer i-a cerut bani pentru a-i da unei persoane cu funcție de decizie în ANRP. Mititelu a fost audiat la Curtea de Apel București în dosarul dezafilierii Universității Craiova. El nu a ratat ocazia de a se răzbuna pe rivalul său. Mititelu a susținut că în 2010 fostul selecționer i-ar fi propus să mituiască un personaj important din cadrul Autorității Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP).

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI