Coordonatorii campaniei de vaccinare spun că au ajuns la un prag alarmant de mic de vaccinări. Momentul delicat i-a determinat să folosească de orice mijloc de a promova intens vaccinarea. În același timp, noile demersuri sunt menite să-i convingă pe români să se vaccineze, fiind bonificați într-un fel sau altul. O nouă găselniță este cea gândită cu Loteria Română.
Începând cu 22 mai, numărul de români vaccinați a scăzut. Oficialii spun că s-a ajuns sub 120.000 de vaccinări zilnice înregistrate. Chiar sub media de 100.000 vizată de Guvern. Puțin peste o treime dintre cei vaccinați erau pacienți noi, restul primind a doua doză.
Începând cu 27 decembrie 2020, au fost administrate 7.274.491 doze la 4.113.110 persoane. Dintre acestea 951.729 au primit o doză și 3.161.381 la a doua. Guvernul României a stabilit un obiectiv de 5 milioane de persoane vaccinate începând cu 1 iunie, target care nu s-a atins. Potrivit calculelor, România ar fi trebuit să aibă 5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză pe 12 iunie 2021.
Targetul însă nu s-a realizat, ceea ce a determinat noi abordări din partea autorităților. Ținta de 10 milioane de persoane vaccinate pe 1 septembrie cu cel puțin o doză va fi, de asemenea, amânată cu două săptămâni, adică până pe 15 octombrie 2021.
Odată cu scăderea ratei de vaccinare, autoritățile au intrat în panică. În ultima perioadă încearcă prin diferite metode să convingă cât mai mulți români să se vaccineze. O mare problemă, de aici și noile metode de convingere, este ieșirea din valabilitate a vaccinurilor. Valeriu Gheorghiță declara că sunt cel puțin 35.000 de doze de vaccin AstraZeneca care ies din termenul de valabilitate.
Astfel că s-au gândit să apeleze la Loteria Română, alături de care au demarat o nou campanie. Intitulată „Te vaccinezi şi câştigi”, campania este menită să-i facă pe români să se vaccineze și, în același timp, să-i premieze cu sume în valoare de 10.000 de lei fiecare sau cu marele premiu de 50.000 de lei.
„Campania „Te vaccinezi şi câştigi” aduce jucătorilor la loto posibilitatea de a câştiga suplimentar premii în bani prin tragere la sorţi. Tragerea la sorţi se efectuează pe baza taloanelor completate de către participanţi conform prevederilor Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea campaniei promoţionale „Te vaccinezi şi câştigi”, anunță Loteria Română.
Campania se desfășoară sub forma unei tombole cu cele 5 premii puse la bătaie de Loteria Română. Românii care fac dovada vaccinării pot participa la tombola organizată de Loteria Română în perioada 14 – 27 iunie. Extragerea premiilor va avea loc pe data de 4 iulie, mai spune Loteria Română.
Ceea ce trebuie să faci este să achiziționezi un bilet loto 6/49, Joker și Loto 5/40. La extragerea din 4 iulie, biletele care nu au câștigat extragerile loto, vor intra în tombola pe baza unui talon primit gratuit la achiziționarea biletului loto. Seriile câștigătoare vor fi anunțate în tombola organizată de Loteria Română.
Participanții vor completa taloanele cu datele personale de pe buletin, la care se adaugă nr. CRC al biletului jucat (codul de control format din 5 cifre). În cazul în care jucați și sunteți câștigător singura variantă de a revendica unul din cele 5 premii este să aveți talonul completat corect și dovada vaccinării, până la data tragerii la sorți a câștigătorilor premiilor oferite de Loteria Română.