Loredana Groza, fără machiaj în avion. Un pasager a făcut repede poze FOTO

de: Andrei Simion
04 10. 2022

Cum arată Loredana Groza fără machiaj, de fapt. Celebra cântăreață a fost surprinsă luni, 3 octombrie, chiar la prima oră a dimineții, într-un avion care se deplasa la Londra. Unul dintre pasageri a făcut imediat câteva poze pentru a imortaliza chipul neretușat al îndrăgitei vedete. Se pare că realitatea nu bate deloc cu imaginile publicate pe rețelele sociale.

Loredana Groza, fără machiaj într-un avion spre Londra

Cum arată Loredana Groza în realitate. Este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din țara noastră. Are 52 de ani, însă pare că a sfidat cu adevărat trecerea timpului. Cel puțin, pe rețelele sociale, unde publică periodic fotografii cu care face senzație. În prezent, vedeta arată mult mai bine decât în tinerețe, aspect care a fost pus de mulți sub semnul întrebării.

Nu de alta, dar Loredana Groza a trecut printr-o transformare fizică aproape radicală. Cântăreața este senzațională la chip și nu are aproape niciun rid în materialele pe carele publică în mediul online. Cu buzele sale cărnoase și formele voluptoase ale trupului, interpreta reușește să facă vâlvă printre internauți.

Totuși, se pare că adevărul este altul. Luni, 3 octombrie, artista mult îndrăgită de români a fost fotografiată într-o cursă cu avionul spre Londra. Cântăreața a călătorit fără niciun strop de machiaj, cu un chip vizibil obosit și încercănat. Unul dintre pasageri a imortalizat apariția vedetei, arătând că fizicul său este diferit de cel promovat pe internet, potrivit Click!.

Cel mai probabil, Loredana Groza era obosită după o noapte lungă. Mai ales că obișnuiește să călătorească între concertele pe care le susține. Totuși, este cât se poate de clar că, în viața de zi cu zi, diva nu mai are aceleași apariții sexy ca pe rețelele sociale, unde este adorată și constant lăudată de fani.

Ce spune cântăreața despre aparițiile sale, de fapt

Într-o intervenție recentă pentru presa românească, Loredana Groza a negat că ar avea operații estetice. Ea susține că a apelat, într-adevăr, la unele proceduri estetice, însă niciuna dintre ele nu ar presupune intervenția cu bisturiu asupra corpului. Vedeta a transmis că reușește să se mențină mereu în formă cu ajutorul disciplinei.

„Nu merg des la cosmetică, nu-mi permit să pierd timp acolo. Nu pot face altceva legat de aspectul fizic decât să fac sport. Nu există operații care să te facă să ai pielea sănătoasă. Dacă nu știi să-ți întreții din interior atributele, poți face orice fel de intervenții, nu sunt de folos. Așa că nu aruncați cu banii pe geam fetelor, domnilor”, spunea, în urmă cu aproximativ două luni, Loredana Groza.

Cântăreața a precizat că este foarte atentă la produsele pe care le consumă. De asemenea, vedeta își acordă timp pentru a face exerciții fizice și sport, cu ajutorul cărora se poate vedea diferența.