Loredana Groza primește o lovitură grea, după hitul pe care l-a scos alături de mai mulți maneliști celebri.
Piesa a fost una extrem de controversată, iar fanii au reacționat imediat la colaborarea dintre Loredana Groza, Florin Salam, Jador și mulți alții.
Controversa, curiozitatea, dar și colaborarea inedită au adus-o pe Loredana Groza pe primul loc în trending. Vedeta și ceilalți artiști de pe piesa Fericire! Bună dimineața! s-au bucurat mult timp de locul 1 în preferințele românilor în materie de videoclipuri pe Youtube.
Acum, Loredana Groza a scos o nouă manea alături de Jador, Costi Ioniță, Jean de la Craiova, Nicu Paleru, Adi de la Vâlcea, Baboiash, Ștefan de la Bărbulești și Vali Vilejie. Cu toate acestea, succesul piesei nu este la fel de mare pe cât a fost la prima piesă. Jurata de la X Factor este acum pe locul 6 în trendingul românesc.
Peste o lună de zile a stat prima piesă pe care Loredana și mai mulți maneliști au scos-o pe primul loc în Youtube-ul românesc. Acum, cea de-a doua melodie numită Suflet și Trup a ajuns doar pe locul 6, în timp ce primele locuri sunt ocupate de Tzancă Uraganu.
Vedeta a vorbit despre controversa pe care a creat-o piesa Fericire! Bună dimineașa!, spunând că este un nou stil de muzică pe care l-a adoptat și i-a acuzat pe cei care au criticat-o de rasism. Ea a explicat că melodia nu este manea și nici raggaeton, ci doar happy-tone.
”Când e ceva care iese din tipare, care poate şoca anumite spirite puritane, sau care cred că muzică pe care o ascultă ei e superioară, nu am cum să mă supăr. Oamenii se obişnuiesc până la urmă. Aici e o problemă şi de rasism. Sunt convinsă.
E o mare parte a problemei. Unii nu pot să înghită lucrul asta. Dar foate mulţi nu au de unde să ştie că eu de foarte mult timp fac asta. E un nou gen de fapt. Nu este manea. Şi dacă ascultaţi ritmul, nu este nici raggaeton, nici manea. Este happy-tone.”, spunea Loredana Groza în urmă cu ceva timp.
La finalul lunii iunie, Loredana Groza a lansat videoclipul piesei Suflet și Trup, alături de Costi Ioniță, Jador, Baboiash, Adi de la Vâcea, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Jean de la Craiova și Ștefan.
Deși sperau să ajungă din nou pe primul loc în trending, iată că piesa nu a avut atât de mult succes la public pe cât a avut prima piesă.
Melodia a fost lansată în urmă cu patru zile și a strâns până acum 721.000 de vizualizări, un număr destul de mare. Cu toate acestea, videoclipul primei melodii a Loredanei Groza în colaborare cu mai mulți maneliști a ajuns să fie vizualizat de 21 de milioane de oameni.