Foarte mulți dintre români apelează la plante pentru înfrumusețarea curții sau a locuinței, însă cu toții trebuie să știe că acestea nu trebuie poziționate în anumite locuri. Așadar, care sunt locurile din casa ta în care să nu pui vreo plantă. Vei avea mare ghinion.
Potrivit Feng Shui, plantele în casă au foarte multe beneficii, însă acestea trebuie poziționate conform anumitor reguli stricte.
În cazul în care nu sunt așezate așa cum trebuie, unele plante nu numai că nu mai sunt eficiente, însă pot aduce chiar ghinionul asupra locatarilor.
Plantele de interior sunt un element care conform Feng Shui ar trebui să fie în fiecare casă, însă atenție cum și unde le așezați.
Sunt unele locuri unde nu ar trebui să așezam aceste plante, pentru că o să atragem astfel ghinionul. Astfel, dacă îți redecorezi casa sau ai încorporat unele plante care s-ar putea să nu-și găsească locul, ia notă de unde nu ar trebui să le așezi pentru a nu atrage ghinionul spre casa ta.
Feng shui are sfaturi pentru a reuși. Ne învață cum să așezăm plantele astfel încât acestea să ne aducă belșug și bogăție.
Potrivit Feng-Shui poziționarea unei oglinzi la intrarea în casă va face ca toate energiile negative să fie respinse. Însă, dacă în locul acesti oglinizi se așează o plantă, aceasta va atrage ghinionul asupra casei tale.
Potrivit experților în arta chineză, pe masa din sufragerie, living, nu se așează nicio plantă. Aceasta nu va mai lăsa vibrațiile bune să curgă liniștit ptin casă.
De asemenea, nu pune niciodată în baie plante care nu sunt tropicale și obișnuite cu umiditatea.
În caz contrar, vor putrezi și în loc să atragă vibrații bune, vor aduce efectul opus. Nu există nimic mai rău în Feng Shui decât o plantă moartă.
Pantele nu trebuies să-și găsească locul nici în bucătărie, pentru că acesta este locul unde se creează abundența. Dacă totuși nu vă puteți abține găsiți-le un loc la fereastră, dar pe afară. Atâta timp cât sunt separați unul de celălalt, acestea nu pot atrage energia negativă.