Locuri răcoroase din România. Unde poți fugi departe de caniculă și arșița din orașe
Temperaturile au atins valori extrem de mari în ultima perioadă, așa că vei avea nevoie de câteva locuri răcoroase care te pot scăpa de caniculă. Avem peste 35 de grade în fiecare zi, însă orașele mari nu prea ne adăpostesc de căldură. Iată câteva locuri răcoroase din România, unde poți fugi de arșita din oraș.
Unde de poți adăposti de caniculă?
Se înregistrează temperaturi din ce în ce mai mari, de la an la an, iar oamenii caută mereu locuri răcoroase pentru a se adăposti de caniculă. Cele mai bune locuri pentru a scăpa de agitația și căldura din marile orașe sunt zonele de munte, și nu numai. Iată câteva exemple:
-
Sfinxul, Babele și Crucea Caraimanului
Formațiunile de pe platoul Bucegilor sunt potrivite pentru vremea călduroasă din timpul verii. La altitudine mare, deasupra munților, acolo este răcoare. Locul este ușor accesibil, iar traseul cu telecabina este unul de neuitat, datorită priveliștii.
-
Peștera Ialomiței
Peștera Ialomiței este locul perfect de a te adăposti de canicula de afară. Intrarea se face prin curtea Mănăstirii vechi, ridicată de către Mihnea cel Rău, fiul lui Vlad Țepeș. În anul 2015, peștera a fost modernizată cu o nouă instalație de iluminat, platforme și scări noi.
-
Cascada și Peștera Vadu Crișului
Minunata cascadă se află pe drumul de la Cluj spre Oradea, în satul Vadu Crișului. Priveliștea este una de neuitat, apa iese dintr-o peșteră, se prăvălește peste malul abrupt și printr-o grotă se năpustește vertical spre Crișul Repede, formând o cascadă. La cascadă se poate ajunge și cu trenul, în cazul în care nu aveți mașină. Din haltă este puțin de mers pe jos.
-
Cascada Cailor, Borșa
Accesul către Cascada Cailor este unul foarte ușor. Dacă aveți condiție fizică bună, puteți urca pe jos. O altă modalitate de a ajunge la cascadă este cu telescaunul, care pornește din Stațiunea Borșa. După ce coborâți din telescaun, mai aveți de mers cam jumătate de oră până la cascadă. Traseul este marcat și este unul foarte ușor.
De e se numește Cascada Cailor? Ei bine, conform legendei, localnicii din Borșa își lăsau caii liberi în Munții Rodnei. La un moment dat, caii au fost încolțiți de un urs, iar aceștia au sărit în prăpastie. De la această poveste se zice că a fost dat numele cascadei.
Locuri răcoroase din România. Unde poți fugi de temperaturile sufocante
-
Bâlea Lac și traseele din jur
Probabil că mulți ați ajuns deja la Bâlea Lac. Traseul este superb, mai ales pentru pasionații de condus, Transfăgărășan fiind unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Odată ajunși sus, vă puteți de priveliște.
Pentru cei mai aventuroși, puteți urca la Cascada Capra, Vârful Țapu sau pe creasta Făgărașilor. Peisajele de acolo, de la înălțime, sunt o minunăție. Cu siguranță veți dori să reveniți.
-
Peștera Scărișoara
Poate că unul dintre cele mai răcoroase locuri din România se află în Munții Apuseni, la ghețarul din Peștera Scărișoara. Aceasta este o peșteră specială. Adăpostește în interior corpuri relicte de gheață, cu un volum de 75.000 de metri cubi.
Peștera are o lungime de 720 de metri, o adâncime de 105 metri și este situată la 1.165 de metri altitudine. Intrarea se face printr-un aven cu diametrul de 60 de metri și o adâncime de 48 de metri. Pentru turiști sunt puse la dispoziție trei săli: Sala Mare, Sala Mică și Biserica Veche.
-
Stațiunea Durău, Vârful Toaca
Din stațiunea Durău pornește traseul către Vârful Toaca. Este un traseu cu o dificultate medie, cu o distanță de aproximativ 7 kilometri. În general, cu pauze mici, veți parcurge traseul în aproximativ 3 ore și jumătate, doar dus.
Acesta este marcat cu bandă roșie și ducă către Cabana Dochia, aflată la o înălțime de 1.760 de metri. Pe drum, aveți ocazia de a admira „Cușma Dorobanţului”, „Pietrele lui Baciu”, stânca „Panaghia”, versantul estic al vârfului Toaca, lacul de acumulare Izvorul Muntelui, staţiunea Durău.