Locul secret din Gara de Nord București pe care românii l-au uitat. Puțini călători mai intră aici

Locul secret din Gara de Nord București pe care românii l-au uitat. Puțini călători mai intră aici
Regele Carol I pune piatra de temelie a Gării de Nord

Dacă ajungi în București cu trenul, punctul terminus este Gara de Nord. Dar puțină lume mai știe că aici se ascunde unul din cele mai frumoase Saloane Regale. De altfel prima bornă din Gara de Nord se află chiar în fața intrării în Salonul Regal. Pe vremuri era loc de primire și odihnă pentru capetele încoronate ale României de odinioară.

Gara de Nord, o bijuterie a începutului de secol XX

Din 1883 Orient Express a legat Europa de Vest de capitala București. Orașul nu avea încă o gară atrăgătoare, situată central. În schimb Gara de Nord din 1872 a servit ca terminal. În 1894 arhitectul francez Alexandre Marcel a câștigat un concurs de proiectare pentru o nouă gară centrală, însă designul său spectaculos nu a fost niciodată realizat.

Nici planul din 1911 al arhitectului român Victor Ștefănescu nu a ajuns la concretizare. Gara de Nord a fost extinsă pas cu pas și modernizată în anii 1930. Bucureștiul nu a avut niciodată o gară centrală reală, din păcate.

În 1872 stația Târgoviștei s-a deschis la marginea de nord a Bucureștiului, numită în curând Gara de Nord. Era a doua gară a orașului, destinată să deservească noua conexiune Galați-București-Craiova. Calea ferată și gara au fost construite de consorțiul german Stroussberg și achiziționate de Căile Ferate Române CFR în 1880.

Inițial stația avea căi ferate, dar a fost transformată într-un terminal cu clădiri în formă de L în 1878. În primii săi ani Gara de Nord a fost localizată într-o zonă deschisă, dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut multe clădiri în cartierul în care fusese construită.

Regele Carol I pune piatra de temelie a Salonului Regal din Gara de Nord

În 1868, la ceremonia lansării construcției stației a participat prințul Carol I. După războiul ruso-turc, el a devenit regele suveran al României. Carol I a stabilit un plan excelent pentru căile ferate și a încurajat dezvoltarea lor.

În 1896 a fost adăugat Salonul Regal în Gara de Nord. Salonul, una din cele mai elegante locații de la acea vreme, are coloane masive, interiorul locației fiind impodobit cu un tapet elegant. Salonul la inaugurare a fost iluminat de plafoniere făcute pe comandă și aduse tocmai din Franța.

În Salonul Regal, în anii Monarhiei româneși, au trecut pragul mai toate capetele încoronate ale Europei venite în vizită în România. La moartea sa, Regele Carol I a fost depus în Salonul Regal, înainte de ultimul său drum spre Curtea de Argeș.

Tot aici, în prezența regentului Mihai I, în 1928, avea loc prezentrea primei locomotive românești cu aburi construite de magnatul român Malaxa la viitoarele uzine „23 August”. Cei aflați în acele vremuri în Gara de Nord l-au putut vedea pe Regele Mihai I sosind în țară, după căsătoria Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, din 21 august 1947. Și tot de aici, din Salonul Regal, Mihai I își lua drumul exilării, după ce fusese dat jos de pe tron de comuniștii veniți la putere.

Comuniștii, după ce au venit la putere în 1947, au furat tot ce se putea fura din Salonul Regal, inclusiv celebrele candelabre ce tronau pe tavanul înalt al salonului. Astăzi mai sunt câteva lucruri care ne aduc aminte de luxul acestei locații, și o placă de marmură care ne aduce aminte de vremurile pline de opulență de pe vremea Regelui Carol I.

Gara de Nord l-a primit pe Împăratul Austro-Ungariei cu fast

Cel mai important moment ce a avut loc în Salonul Regal a fost vizita puternicului Franz Joseph, Împăratul Austro-Ungariei. Evenimentul a fost unul din cele mai importante din acele vremuri, iar toată Casa Regală a României, în frunte cu Regele Carol I l-au întâmpinat pe Franz Joseph în Salonul Regal  “după datinele străbune cu pâine și sare pe o tavă de argint aurită, împreună cu două cupe lucrate întocmai după tava și cupele tesaurului de la Pietroasa”, după cum scria L’Independence Roumanie.

Nicolae Ceaușescu a vrut să demoleze gara

După venirea comuniștilor la putere, și abdicarea Regelui Mihai, principalul lider al acelor vremuri, Gheorghe Gheorghiu Dej s-a folosit atât de Salonul Regal, cât și de celebrul Tren Regal, pe toată perioada cât a fost la conducerea statului socialist. După venirea la putere, Nicolae Ceaușescu avea în plan să demoleze Gara de Nord și să o mute la marginea Bucureștiului, plan care nu a mai ajuns să fie pus în aplicare.

Astăzi, la 149 de ani de la inaugurare, Gara de Nord încă se află la locul ei, dar și-a pierdut din strălucirea acelui început de secol XX. Au mai rămas la intrarea pe peroane coloanele vechi, dar atât. Cât despre remodernizare, deocamdată nu se întrevede niciun proiect din partea autorităților în măsură.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI