24 mai 2022 | 21:15

Locul neștiut din Gara de Nord. Bucureștenii habar nu aveau că există așa ceva

News
Locul neștiut din Gara de Nord. Bucureștenii habar nu aveau că există așa ceva
Care este locul neștiut din Gara de Nord

Locul neștiut din Gara de Nord. Mulți bucureșteni nici nu știu de existența lui. Acest loc este plin de eleganță și de istorie. Cu toate acestea, publicul nu a avut acces, iar ușile înalte au fost deschise cu prea puține ocazii: la evenimente speciale și la cerere. Istoria locului începe în anul 1926.

Locul neștiut din Gara de Nord

Gara de Nord ascunde o adevărată bijuterie. Este vorba despre Salonul Regal, un loc în care familia regală a României aștepta trenul, în urmă cu aproape un veac.

Salonul încă își păstrează aerul nobiliar, în ciuda trecerii timpului. A fost recondiționat în anul 2013, dar nu a fost deschis publicului. Placa de marmură pe care stă scris acum „Salonul Regal de Primire”, 1 decembrie 2013, este mărturia că el există. A fost construit în anul 1926, iar pentru el au fost necesari șapte ani și detalii alese special pentru a face din acest spațiu al Gării de Nord o încăpere unică în România.

Însă imediat după abdicarea Regelui Mihai, Salonul Regal a purtat denumirea de Salonul Oficial. În anul 2013, salonul și-a recăpătat însă atributul inițial.

În acest salon, în anul 1928, a fost prezentată prima locomotivă cu abur, în prezența Regelui Mihai, locomotivă construită de uzinele Malaxa.
De atunci, Regele Mihai nu a mai pus piciorul în acest salon până în 21 decembrie 1947, când revenea de la Londra, de la nunta Reginei Elisabeta a Marii Britanii.

Tot în acest loc, în anul 1914, a fost depus și sicriul Regelui Carol I, în drum spre locul de veci de la Curtea de Argeș.

Deschis de câteva ori pe an

Salonul are camere împărțite cu panouri, plafoanele sunt în culori deschise și decorate cu aplicații atent lucrate. Lampadarele au fost aduse din Paris, pereții sunt acoperiți cu marmură. Inițial, mobilierul a fost din piele roșie, dar peste ani, pielea a fost înlocuită cu catifea roșie. Rolul Salonului Regal din prezent nu mai este cel inițial. Acesta servește mai puțin Casei Regale, președintelui sau premierului.

„Salonul Regal este promovat anual, ca obiectiv cultural în perioada derulării programului educaţional Şcoala Altfel, când îşi deschide uşile pentru fiecare vizitator, fie că este elev sau simplu călător, dar şi iubitorilor şi pasionaţilor de istorie feroviară. De asemenea, de două ori pe an, Salonul Regal are statutul de intrare oficială în Capitala pentru pasagerii trenului Orient Expres”, au spus reprezentanţii CFR SA.

De precizat este că pe lângă acest salon, țara noastră mai are și patru gări regale: Gara Cotroceni, Gara Băneasa și ale două gări regale în Sinaia.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Zodii care vor atrage toate privirile de Revelion. Vor fi în centrul atenției în noaptea dintre ani
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro