Locul în care Simona Halep a fost surprinsă de 4 ori deja. Toată lumea a fost uimită să o vadă aici: ”Hai să facem o poză”

de: Gabriel Peneș
05 08. 2021

Locul în care Simona Halep a fost surprinsă de 4 ori deja. Dubla câștigătoare de Grand Slam are o pasiune mai puțin cunoscută. Dacă se știa că Halep iubește mașinile, ceasurile și pantofii sport, dramaturga și regizoarea Lia Bugnar a dezvăluit o altă plăcere a jucătoarei din Constanța.

Locul în care Simona Halep a fost surprinsă de 4 ori deja

Locul în care Simona Halep a fost surprinsă de 4 ori deja. Despre pasiunile fostului lider mondial a vorbit ea însăși de câteva ori. Halep a mărturisit în diverse ocazii că îi plac mașinile, ceasurile, pantofii sport, dar e înnebunită și după ciocolată. „Îmi place să am grijă de tenul meu, mai ales că e mult praf pe teren. E nevoie de îngrijire atentă. Îmi place să merg la salon, să stau câte trei-patru ore. E relaxarea de care am nevoie”, a mai dezvăluit Simona Halep, pentru Aleph News.

Dar Simona Halep are o altă pasiune, mai puțin știută, de o altă natură. Dezvăluirea a făcut-o actrița, dramaturga și regizoarea Lia Bugnar într-o postare pe Facebook. Bugnar a scris și regizat piesa „Stă să plouă” ce se joacă în București, la Green Hours. Ea a postat pe rețeaua de socializare o fotografie în care Simona Halep apare împreună cu regizoarea și actorii din piesă. Campioana e însoțită, de asemenea, de Andrei Pavel, Marius Copil și Bogdan Stelea. Halep a fost deja de 4 ori la reprezentația cu piesa respectivă.

Toată lumea a fost uimită să o vadă aici: ”Hai să facem o poză”

Simona Halep a venit de 4 ori la ”Stă să plouă”. La Green Hours. Într-una dintre dăți era exact la câteva zile după ce devenise numărul unu în lume. Nu că Green Hours n-ar fi și el numa’ unu-n lume, că e, știm bine, da’ parcă s-o vezi pe Simona coborând scările în subsolul de la Green, aşezându-se la a doua masă pe dreapta (cum te uiți de la bar), după ce oricum văzuse deja spectacolul, a fost așa… copleşitor. Ba și-a adus și prieteni, după cum se poate vedea în fotografie”, a scris Lia Bugnar în postarea de pe contul de Facebook.

Ea a povestit și cum s-a ajuns la fotografia făcută cu logodnica lui Toni Iuruc chiar cu decorul piesei de teatru respective.

După spectacol, Irina Antonie (n.r. – una dintre actrițele din distribuție) a venit la mine și a zis ”Hai să facem poză cu Simona în decor”, iar eu am zis ”Irinuța, hai să terminăm cu prostia asta, te rog. A venit deja a treia oară, suntem onorați că i-a plăcut, da’ mi se pare aiurea asta cu poza, toată lumea îi cere să facă poză cu ea, toată lumea vrea o bucățică din ea, măcar noi să nu-i cerem nimic”. ”Nu, Lioară, că ea a zis. Hai să facem o poză, poate o folosiți să faceți reclamă, așa a zis. Ea a propus, jur”. Și-uite-așa a ajuns Simona să stea pe patul din stăsăploo, între Mădălina și Ilona, ba chiar și cu Anghel deodată”, a scris Lia Bugnar.

Și mai surprinzător este că la cea de-a 4-a vizionare a spectacolului, Simona Halep a venit însoțită de un important prieten și sfătuitor, Ion Țiriac. „Nu mai zic că la următorul spectacol l-a adus și pe domnul Țiriac, că asta-i altă poveste și merită o postare separată”, a mai adăugat Lia Bugnar în postarea sa. Simona Halep a plecat joi în Canada. Ea va participa la turneul de la Montreal, după o pauză de aproape 3 luni cauzată de accidentarea la gamba stângă.