Locul în care nu trebuie să așezi niciodată televizorul în casă. Va atrage numai ghinioane
Televizorul este un obiect comun în locuințele oamenilor. Majoritatea îl folosim pentru divertisment, știri, educație, cultură, vreme, sport, chiar și pentru muzică. Avem la dispoziție o mulțime de modalități pentru a folosi benefic acest aparat. Ce nu știm, însă, mulți dintre noi despre televizor este că el poate să fie rădăcina energiilor pozitive sau a celor negative. Cel puțin, așa susține filosofie Feng Shui. Află care este locul unde nu trebuie să așezi televizorul niciodată.
Locul unde nu trebuie să așezi televizorul
Există locuri unde nu trebuie să așezi televizorul, potrivit Feng Shui. Aceasta din urmă este o filosofie care se referă la aranjarea pieselor din spațiile de locuit în așa fel încât să se păstreze un echilibru cu lumea naturală. Scopul este de a valorifica forțele energetice și de a stabili armonia între un individ și mediul său.
De regulă, suntem obișnuiți să punem televizorul în camera de zi sau în dormitorul în care ne odihnim. Cu toate acestea, potrivit filosofiei amintite, nu orice loc din casă este destinat televizorului. Locul în care așezăm acest aparat poate influența starea noastră, precum și armonia din locuință. Iată lucrul pe care toți românii trebuie să-l știe despre televizor!
Potrivit disciplinei străvechi originare din China, televizorul este un obiect care absoarbe energie. Această energie poate fi și pozitivă, și negativă, iar de aceasta poate să depindă armonia și pacea din casa noastră. Feng Shui arată că un televizor așezat, de exemplu, în cameră poate „fura” somnul și poate cauza probleme de somn, noaptea.
Unde să așezăm televizorul ca să avem armonie în casă
În teoria amintită, se crede că atunci când este pornit, televizorul generează energie. Această energie „aprinde” și camera în care este așezat dispozitivul. Dacă rămâne aprins pentru o perioadă lungă de timp, mediul din locuință devine iritat și destabilizat. Acest aspect poate conduce la probleme în familia care locuiește în casa cu pricina.
Așa cum arată secretele Feng Shui, televizorul trebuie să fie așezat în apropierea unei ferestre. În acest fel, toate energiile negative pot fi eliberate din casă. Putem așeza televizorul în camera de zi, însă nu este recomandat să fie aproape de un alt televizor, pentru că acest lucru sporește vibrațiile rele. Astfel, se naște ghinionul,scrie publicația spaniolă Panorama.
Prin urmare, nu pune niciodată televizorul în dormitorul în care te odihnești noaptea. Conservă energiile pozitive din locuința ta în așa fel încât să păstrezi armonia. Dacă insiști totuși să pui televizorul în camera în care dormi, ai grijă să nu fie la aceeași înălțime cu patul. Plasați-l, în schimb, pe perete, pentru a evita negativitatea pe care o emană.