S-a stabilit care este locul din România unde trăiesc cei mai fericiți oameni. Răspunsul îi va surprinde pe mulți. Pentru a se afla unde sunt cei mai fericiți români s-a făcut un studiu care a fost realizat după ce pandemia de coronavirus a mai slăbit în putere. Astfel, studiul s-a numit „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite”.
Un studiu recent arată care este locul în care trăiesc cei mai fericiți dintre români. În urma acestui studiu s-a demonstrat că orașul din România unde trăiesc cei mai fericiți oameni este Iași. Conform studiului „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite”, nivelul de fericire din multe locuri din țara noastră este de 5,99 pe o scară de 1 la 10.
Astfel, 6 din 10 tineri intervievați sunt de părere că orașele din care provin s-au adaptat pe perioada pandemiei. Două din șase persoane susțin că ar dori să se implice pe viitor în cadrul unor acțiuni de voluntariat pentru a ajuta la dezvoltarea locurilor de naștere.
Cele mai multe dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani locuiesc alături de părinți, iar vârsta medie la care aceștia aleg să o apuce pe propriul drum în viață este de 27,9 ani.
Spre deosebire de Iași, unde s-a constatat că sunt cei mai fericiți tineri din întreaga țară, Constanța a înregistrat în cadrul studiului realizat cel mai mic nivel de fericire.
În cadrul studiului „Tineri după pandemie: Oraşe Fericite” au fost implicate mai bine de 5.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Baia Mare.
Specialiștii au bazat studiul pe fericirea pe care o resimt tinerii, dar și gradul de siguranță pe care aceștia îl au.
Pe de altă parte, când vine vorba de cele mai fericite țări, anul trecut, Finlanda a fost desemnată pentru a patra oară cea mai fericită țară din lume. Conform studiului anual sponsorizat de ONU, în 2021, România s-a situează pe locul 46 din 149 de ţări, în ceea ce privește gradul de fericire.
World Happiness Report, realizat cu sprijinul ONU, situează Danemarca pe locul doi, urmată de Elveţia, Islanda şi Olanda. Potrivit raportului, românii sunt mai fericiţi decât ungurii, grecii, japonezii, ruşii sau argentinienii.
Noua Zeelandă este singura țară non-europeană din top 10, iar Marea Britanie a căzut de pe locul 13 până pe locul 17, conform toului făcut în 2021.
Nu în ultimul rînd, Cehia se plasează pe locul 18, înaintea Statelor Unite (19) sau Franţei (21). Spania se regăsește pe locul 27, Italia pe 28, Polonia pe 44, Ungaria pe 53 şi Grecia pe 68.