România se află într-un declin demografic accentuat, numărul de locuitori urmând să se micșoreze cu câteva milioane în următorii 30 de ani. Spre exemplu, într-o localitate din România nu s-a mai născut niciun copil de 47 de ani, însă minunea s-a întâmplat în decembrie anul trecut, odată cu venirea lui Zian Moldovan pe lume.
În cătunul Șapartoc s-a întâmplat o adevărată minune. În decembrie 2021, s-a născut primul copil după 47 de ani.
Astfel, cei 24 de localnici ai localității, care este situată la 13 kilometri de Sighișoara, au fost nespus de bucuroși, evenimentul dându-le speranțe că poate cătunul va deveni ceea ce a fost odată, un loc care forfotea de lume.
Părinţii micuțului Zian, care luna viitoare va împlini un an, i-au ales numele de botez după cel al părintelui Arsenie Boca după ce au vizionat un documentar impresionant despre cel care a fost numit Sfântul Ardealului.
Trebuie menționat că acum mulţi ani în urmă, Şapartocul număra în jur de 800 de suflete. În timp, tinerii au părăsit comuna, bătrânii au murit, astfel că cele mai multe case au fost puse la pământ de vreme, iar cele care încă mai fac față stau cu lacăte mari pe porți.
Născut la Sighișoara, Radu Moldovan, de 35 de ani, cunoștea zona de când era copil, atunci când, în vacanţe, făce drumeții cu cortul alături de prieteni pe dealurile din apropiere.
Astfel, s-a îndrăgostit iremediabil de Șapartoc, iar după ce a absolvit Facultatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară de la Cluj, împreună cu iubita lui, viitoare soție, proaspătă absolventă de Comunicare și Relații publice, au hotărât să se mute în cătunul care n-avea nici măcar drum de acces la acel timp, potrivit libertatea.ro.
Cei doi tineri au decis să plece la muncă în Germania după ce Tanti Gizela i-a anunțat că-și vinde casa în anul 2010 și au cumpărat-o cu banii de pe o motocicletă vândută, în jur de 4000 de euro.
S-au întors cu bani, au renovat proprietatea, iar anul trecut luna cadourilor l-a adus pe micuțul Zian în familie, primul copil născut în comună după aproape o jumătate de veac.
Nu în ultimul rând, Șapartoc a fost prins în proiectul Via Transilvanica, traseul de drumeții care leagă Putna de Drobeta Turnu-Severin, iar turiștii care poposesc aici găsesc găzduire la părinții lui Zian.
„E și o selecție a zonei rurale. Nu poți veni la nesfârșit cu plasele din supermarket aici sau să primești totul de-a gata. Nu pentru asta e creat satul. Energia adevărată e când vii din grădină cu o roabă de legume sau din livadă cu fructe din pomii de care ai avut grijă”, spune tată lui Zian.