Știai că există un loc în România unde oamenii merg pentru a își îndeplini cele mai mari dorințe? Locului i se mai spune și „Capela Sixtină a Estului” și se spune că cei care se roagă aici au parte de adevărate miracole. An de an, locul este frecventat de credincioși din toată țară, iar reputația sa a devenit din ce în ce mai mare. Despre ce loc este vorba și cum poți ajunge aici?
În fiecare zi, pelerini din toată țara ajungi în zona această sfântă. I se mai spune Capela Sixtină a Estului și a fost ctitorit de Ștefan Cel Mare. Mănăstirea Voroneț este un obiectiv religios, dar și turistic.
Culoarea albastră este recunoscută în lume. Mănăstirea se află la 36 de kilometri de Suceava și la doar 4 kilometri de Gura Humorului. Oamenii vin aici să se roage, pentru că se spune că locul face minuni. Dar sunt mulți cei care vin pentru a admira peisajele și lăcașul sfânt, dar și pentru a vedea celebrul albastru de Voroneț.
”În centrul unui sat situat la poalele Carpaţilor, pe sobrul fond verde al pădurii de brazi, se ridică o biserică simplă cu pereţii exteriori ornaţi în fresce – Mănăstirea Voroneț. Edificiul pare un Evangheliar iluminat larg deschis.
Astfel l-au vrut demult pictorii anonimi şi cei care au comandat aceste picturi: pereţii tapisaţi cu fresce trebuiau să figureze ochilor privitorilor învăţătura Scripturii (…)”, apare pe site-ul oficial al Mănăstirii Voroneț.
Această nuanță este una unică și rezistă pe pereții Mănăstirei în pofida tuturor ploilor și zăpezilor de peste ani. Turiștii români și străini, deopotrivă, vin aici în fiecare an pentru că locul nu e doar încărcat de spiritualitate și magie, ci și minunat datorită priveliștilor și peisajului înconjurător. În plus, există o mulțime de obiective turistice în apropiere.
Se spune că cei care se roagă la Mănăstirea Voroneț au parte de adevărate miracole și li se îndeplinesc dorințele. Nu e de mirare că zilnic vei întâlni pelerini care vin să își rostească dorințele sperând ca acestea să le fie auzite și îndeplinite.
Mănăstirea Voroneț este una dintre cele mai de valoare ctitorii ale lui Ștefan Cel Mare. Lăcașul de cult a fost ridicat pe locul unde se afla o biserică de lemn. Domnitorul a construit mănăstirea ca semn de mulțumire pentru pusnitcul Daniil Sihastru. După înfrângerea de la Războieni din 1476, Ștefan i-a cerut sfatul pustnicului, care l-a sfătuit să continue să se lupte cu turcii.
A urmat sfatul și a învins, așa că în urma victoriei a decis să construiască Mănăstirea Voroneț. Acoperișul de șindrilă are formă de cort, astfel încât zăpada care se adună iarna cade cât mai departe de zidurile bisericii. În felul acesta se păstrează picturile exterioare.
Vezi și: Locurile de vizitat în colțul de rai din Bucovina. Localitatea unde sunt peisaje de poveste
După 1918, biserica fostei mănăstiri Voroneț a fost declarată de statul român monument istoric. Albastrul de Voroneț este unic în lume, iar Biserica este o adevărată Biblie în imagini.