După prestațiile sale de la Paris, David Popovici a revenit în țară, decis să ia o pauză de la competiții. Astfel, tânărul a plecat într-o binemeritată vacanță, iar fanii au aflat ulterior despre locul din România de care David Popovici a fost fascinat.
Jocurile Olimpice de la Paris au însemnat pentru tânărul de 19 ani extrem de mult. Cu o finală câștigată și o medalie de aur, la care s-a adăugat și bronzul la 200 de metri liber, David Popovici a venit acasă fericit, fiind întâmpinat de fani la sosirea pe aeroport.
Mai este aproape o lună până când va deveni student, fiind deja admis la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București, dar până atunci a decis să plece într-o vacanță, alături de iubita sa.
Ulterior a decis să publice și câteva imagini, iar faii au aflat așa despre locul din România de care David Popovici a fost fascinat.
Decis să-și refacă puterile, David Popovici a ales să meargă într-o zonă extrem de spectaculoasă, și anume Lacul Paltinu, situat în Valea Doftanei, iar imaginile publicate de acesta pe rețelele de socializare vin ca un argument al celor spuse mai sus.
Pozele aveau să fie însoțite și de un text simplu, dar extrem de sugestiv, David scriind că „Avem o țară frumoasă, dacă știi unde să te uiți”.
Pentru cei care nu au ajuns aici, Lacul Paltinu îi va întâmpina cu apa sa de culoare turcoaz, un loc spectaculos și puțin cunoscut de turiștii amatori de natură.
Situat în județul Prahova, Lacul Paltinu este la o aruncătură de băț de Sinaia și Prdeal, un loc retras și nu atât de aglomerat pe cât s-ar crede. Zona în care se află, Valea Doftanei, este străbătută de râul cu același nume care se revarsă în râul Prahova, și te îmbie la reflexie și relaxare.
Lacul este înconjurat și de barajul Paltinu, care are o lungime de aproape 500 de metri și o înălțime de 180 de metri, și mai este cunoscut printre localnici sub numele de marea dintre munți.
Turiștii se pot plimba pe malul lacului, care are o suprafață de aproximativ 200 de hectare și este înconjurat de vegetație, și care furnizează apă potabilă orașelor Câmpina și Ploiești.
Cunoscut pentru fauna sa bogată în pești prădători, precum bibanul sau știuca, este și un loc de agrement pentru pasionații de pescuit.
Așa că, dacă nu ai ajuns aici, poate ar fi cazul să vizitezi și tu locul din România de care David Popovici a fost fascinat.