Dacă ajungi în acest loc de pe Pământ, tu alegi singur ce oră indică ceasul. Asta pentru că ideea de timp nu există aici. Dacă ești întrebat cât e ora, ce zi a săptămânii este sau în ce lună te afli, chiar nu vei ști ce să răspunzi. Află în rândurile de mai jos cum poate fi explicat misteriosul fenomen.
La polii planetei Terra, ziua și noaptea nu sunt chiar atât de îndepărtate pe cât ne imaginăm sau pe cât credem noi, românii. Datorită modului în care este situată planeta, dacă te afli la Polul Sud și te uiți spre cer încercând să afli dacă este timpul să te ridici din pat sau nu, nu vei obține un răspuns.
Indiferent că este mai, august, septembrie sau octombrie, cerul, soarele sau luna nu te ajută să răspunzi la întrebări legate de timp în Antarctica. Aici este locul în care timpul nu există. Dacă încerci să organizezi o întâlnire online cu o persoană, tu fiind la Polul Sud, îți va fi foarte dificil.
Citește și: 10 zile din octombrie care nu au existat. Secretul timpului fantomă din 1582
„Antarctica nu are un fus orar. Este situată atât de departe la sud, încât toate fusurile orare se întâlnesc aici, la Polul Sud. Deci, tehnic vorbind, orice fus orar este corect în Antarctica!”, a explicat un călător pe contul de Instagram nasdaily.
În Antarctica, nimeni nu locuiește permanent, motiv pentru care specialiștii nici nu au inventat un fus orar specific. Totuși, în jur de 5.000 de oameni de știință și asistenți operează, pe timp de vară, în această zonă a Pământului, la stații de cercetare și aproximativ 1.000 pe timp de iarnă.
În scopuri practice, cum ar fi stabilirea momentului în care trebuie să doarmă sau să lucreze, oamenii de știință și cercetătorii trebuie să cadă de acord asupra fusurilor orare. Deci, în Antarctica, fusurile orare sunt în general setate pentru a se potrivi cu fusul orar al țării care le operează sau le furnizează.
Citește și: Ce țară deține Antarctica, de fapt și câte state „s-au bătut” pentru a o avea [VIDEO]
Revenind, ca urmare a întrunirii tuturor fusurilor orare în punctul Antarctica, dând peste cap sistemul în sine și practic anulându-l, totul devine atât de confuz încât cercetătorii au concluzionat că, aici, nu există fus orar. Potrivit Scientific American, aici poți alege tu cât este timpul.
„Totul este ocean. Din când în când, poți vedea, dar rar, câte o navă de cercetare sau de aprovizionare singuratică care s-a îndepărtat de pasaj. Căpitanii de mare își aleg singuri ora în zona centrală a Arcticii. Ei pot menține fusurile orare ale țărilor limitrofe – sau pot schimba în funcție de activitățile navelor”, a explicat Katie Weeman, potrivit sursei citate.