Liviu Dragnea, mesaj pentru protestatarii anti-PSD: „Niște derbedei plătiți”

de: Claudiu Surmei
09 05. 2019

Liviu Dragnea a trimis noi săgeți în direcția președintelui Klaus Iohannis, în cadrul mitingului PSD de la Iași. Președintele PSD a fost huiduit de câțiva protestatari infiltrați printre susținătorii partidului și nu a ratat ocazia să îi numească „derbedei plătiți.”

„România are astăzi nevoie mai mult ca oricând de ceea ce a pierdut în timpul regimurilor Băsescu şi Iohannis. Are nevoie de patriotism şi de patrioţi. Avem cu toţii nevoie de o patrie, pentru că ţara noastră a uitat să mai fie o patrie.

Băsescu şi apoi Iohannis au mânat acest popor spre ură şi dezbinare, i-au asmuţit pe oameni unii împotriva altora, i-au făcut pe români să creadă că sunt de două feluri şi că trebuie să se lupte între ei”, a spus Dragnea în fața mulțimii adunate în centrul Iașiului.

Președintele PSD și-a continuat discursul populist cu care și-a obișnuit electoratul în ultima perioadă, iar în momentul în care a fost huiduit  a spus despre cei care îl contestă că sunt „oameni fără țară și fără dumnezeu.”

Liviu Dragnea nu-i are la inimă pe cei care contestă PSD

„Suntem cel mai mare partid din România și de aceea unii derbedei umblă pe aici pe lângă scenă. Sunt doar o mână de oameni, plătiți bine, e adevărat. Suntem azi la putere fiindcă așa au hotărât alegerile, românii apreciază mai mult ce facem noi, creștem economia, creștem pensiile, salariile, creștem veniturile medicilor, redăm demnitatatea dascălilor. Ați vrea să renunțăm la toate astea pentru doi-trei care țipă aici lângă noi? Sunt oameni fără țară și fără dumnezeu”, a spus Liviu Dragnea.

În timp ce liderul PSD vorbea pe scenă, dintr-un bloc din apropiere au fost aruncate flyere cu mesaje anti-PSD și a fost afișat un banner cu mesajul „PSD, ciuma roșie.”

Din dorința de a face o impresie bună, liderul PSD a făcut referire la Ștefan cel Mare, dar s-a încurcat în cifre când a fost vorba despre bătăliile purtate de fostul domn al Moldovei.