Live Stream Online Milsami – FCSB 1-2. Calificare fără emoții în Turul 2 al Europa League

Autor: Claudiu Surmei - 21:50, 18 iul. 2019
Live Stream Online Milsami - FCSB pe PRO TV - Turul 1 al Europa League

Milsami Orhei – FCSB se joacă joi, 18 iulie 2019, de la ora 20:00, în manșa secundă a primului tur preliminar Europa League, după ce trupa antrenată de Bogdan Andone s-a impus în tur cu scorul de 2-0. Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune PRO TV, dar poate fi urmărită și online în format live text și video. Vă vom ține la curent cu toate informațiile legate de acest meci.

UPDATE – Fluier final. FCSB se impune cu 2-1 și se califică în turul 2 al Europa League.

UPDATE – Minutul 47. moldovenii încep mai bine a doua repriză și reduc din diferență prin Bolohan. VIDEO

UPDATE – A început repriza secundă.

UPDATE – E pauză în meciul Milsami Orhei – FCSB. Trupa lui Andone conduce cu 2-0.

UPDATE – Minutul 42. Oaidă face 2-0 pentru FCSB. VIDEO

UPDATE – Minutul 4. Goool, FCSB. Bucureștenii deschid scorul prin Dumitru. VIDEO

UPDATE – S-a dat startul în partida Milsami – FCSB.

UPDATE – Echipele de start:

FCSB: Andrei Vlad – Roman, Planic, Cristea, Belu – Nedelcu – Tanase, Oaida – Coman, Dumitru, Man

Milsami: Chirinciuc – Jardan, Craciun, Bolohan, Platica – Onica, Rusnac, Antoniuc. M, Andronic, Stina – Antoniuc


Live Stream Online Milsami – FCSB pe PRO TV – Turul 1 al Europa League

Bucureștenii abordează partida din Republica Moldova la adăpostul unui 2-0 scos în meciul tur, la Giurgiu. Bogdan Andone se confruntă cu probleme de lot. Chiar dacă Diogo Salomao, Thierrry Moutinho și Ionuț Vînă au semnat recent cu FCSB, aceștia nu au fost trecuți pe lista UEFA și nu au drept de joc.

Echipele probabile:

Milsami: Chirinciuc – Jardan, Crăciun, Bolohan, Plătică – A. Antoniuc, Rusnac, Onică, Stana – Andronic, Nazar. Rezerve: Butuc, Zagaevschii, Pătraș, M.Antoniu, Martin, Ba. Antrenor: Veaceslav Rusnac.

FCSB: A. Vlad – C.Belu, I. Cristea, Planic, M.Roman – Oaidă, Nedelcu, Fl. Tănase – Man, Hora, Fl. Coman. Rezerve: Bălgrădean, C. Dumitru, Ov. Popescu, Perianu, R. Ion, Ardelean. Antrenor: Bogdan Andone.

Arbitru: Timotheos Christofi. Asistenți: Pavlos Georgiou, Marios Kalogirou (toți din Cipru).

„E mult de muncă. Am spus-o mereu, muncim împreună de doar patru săptămâni. Sunt multe de pus la punct, din păcate aceste meciuri din trei în trei zile nu ne permit să lucrăm mult pe plan practic. Cel mai important e grupul, iar jucătorii apți sunt de bază acum. Jucătorii accidentați și suspendați sunt așteptați. Mereu există o presiune, important e meciul următor, atât pen mine, dar și pe jucători”, a declarat tehnicianul Bogdan Andone la conferința de presă.

Milsami Orhei – FCSB, cote la casele de pariuri

FCSB este favorită la casele de pariuri în confruntarea cu Milsami Orhei. Echipa lui Gigi Becali a primit din partea bookmakerilor cota 1,26 pentru o victorie, în timp ce Milsami Orhei a primit 15,00, iar o remiză a fost cotată cu 7,00. De asemenea, 2,05 este cota pentru pariul ambele echipe marchează.

În ceea ce privește marcatorii, Florinel Comam și Harlem Gnohere au primit 1,93 că marchează oricând pe parcursul meciului.

Milsami Orhei – FCSB, meci contând pentru manșa secundă a primului tur preliminar Europa League, este transmis în direct de PRO TV, dar poate fi urmărit și online în format live text și video.