Lista cu grădinițele, școlile, liceele și facultățile din clădiri cu risc seismic este îngrjiorător, dar reflectă doar o parte din realitate. Ce e și mai sumbru, e că autoritățile recunosc asta, dar deja nu mai surprinde pe nimeni.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a publicat pe 28 octombrie (deci la câteva ore după seism) lista cu grădinițele, școlile, liceele și facultățile din Capitală care riscă să se facă una cu pământul, cu tot cu persoanele din interior, în cazul unui cutremur major.
Lista cuprinde un număr impresionant de instituții de învățământ care pun zilnic în pericol viețile elevilor, studenților, cadrelor didactice, dar și a celor din imediata apropiere a clădirilor.
Degradarea clădirilor nu este un fenomen neobișnuit. Este intuitiv să te confrunți cu o astfel de problemă atât timp cât Bucureștiul datează de aproape 550 de ani, iar o bună parte din clădirile care găzduiesc instituții sunt vechi de peste 50 de ani.
Cea mai mare problemă este că după Revoluție, niciun guvern nu a făcut investiții reale în consolidarea clădirilor vechi importante. Iar acolo unde statul a părut că face ceva, se pregătea terenul pentru alte scopuri (unele personale de regulă, nici măcar de interes colectiv).
Azi, toți arată cu degetul înspre echipele pentru situații de urgență și așteaptă să facă minuni într-o societate în care nici măcar nu se învață noțiuni elementare de prim-ajutor sau ce să faci în situații de criză.
Nimeni nu va putea anticipa cu exactitate momentul producerii seismelor, dar poți să-ți dai seama unde ai mari șanse să mori. Toate persoanele care-și desfășoară activitatea în instituțiile listate sunt conștiente acum de riscuri, dar nici nu se pot face prea multe pentru a schimba situația.
Dar, ca să nu-ți faci speranțe, ISU București ține să menționeze că instituțiile pe care le vezi în acea listă nu sunt nici pe departe toate clădirile cu risc crescut.
“Această situaţie nu reflectă realitatea, numărul acestor clădiri fiind mai mare, deoarece sunt multe instituţii care nu au răspuns solicitărilor de a centraliza imobilele expertizate tehnic.”