Lista alimentelor care se vor ieftini din iulie, în România. Preţurile la carne, ulei sau ouă vor scădea

de: Stan Nicu
28 06. 2023

Avem lista alimentelor care se vor ieftini din iulie, în România.  Preţurile la carne, ulei sau ouă vor scădea după ce Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial pentru ieftinirea alimentelor. Astfel, procesatorii și magazinele vor trebui să reducă adaosurile comerciale.

Ce alimente se vor ieftini din luna iulie. Sunt 14 alimente de bază, iar carnea se află printre ele

Măsura ieftinirii alimentelor de bază va fi luată pentru o perioadă de trei luni, prin ordonanță de urgență.

Astfel, pe lista alimentelor care ar urma să se ieftinească se regăsesc următoarele alimente: pâinea albă simplă, fără specialități, laptele la un litru, ouă de categoria M, cartofii albi, mălai standard la 1 kg, în total fiind vorba de 14 produse.

Procesatorii și retailerii vor micșorarea cu 10% a adaosului comercial

Ordonanța de Guvern privind scăderea adaosului comercial pentru cele 14 alimente ar putea fi o soluție pe termen scurt, spune președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

De partea cealaltă, procesatorii și retailerii ar putea reduce adaosul comercial cu 10% pentru alimentele de bază, anunță reprezentanții Micilor Rețele Comerciale. aceasta este una din soluțiile aflate pe masa negocierilor cu Guvernul în vederea ieftiniri alimentelor.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care are are ca scop reducerea preţurilor la alimente va fi pus, miercuri în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Agriculturii, conform unor surse din guvern.

Ordonanța prevede reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20%

Potrivit prevederilor, ordonanţa va include reducerea adaosurilor comerciale cu până la 20% la procesator şi 20% la retaileri pe o perioadă de trei luni. Este posibil ca proiectul de OUG să figureze pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului, mai susțin sursele.

Astfel, la procesator preţul de achiziţie al materiilor prime va fi făcut un cost de producţie şi anume fişa de cost în care sunt incluse cheltuilelile directe şi indirecte pentru a nu afecta activitatea. După ce are fişa de cost, procesatorul poate pune un adaos comercial de maximum 20%, au explicat sursele guvernamentale pentru Romania TV. Acum, adaosul pleacă de la 10 şi ajunge până la 45%.

În plus, ca să nu fie activitatea afectată, s-a introdus în lanţ şi distribuţia. Astfel, cei care au costuri operaţionale pot aplica adaos de maximum 5%, dar va fi cumulat pe lanţ, iar pe lanţ nu poate fi mai mare de 5% faţă de preţul de achiziţie de la procesator.

De asemenea, supermarketurile vor avea costurile toate incluse în preţul produsului cu amortizare şi reparaţii magazine, iar marja de adaos comercial e de maximum 20%.

Lista alimentelor care ar urma să se ieftinească

-Pâine albă,
-Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%,
-Brânză telemea din lapte de vacă vrac,
-Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame,
-Făină albă de grâu ”000” 1 Kg,
-Mălai standard 1 kg,
-Ouă de găină calibrul M 10 buc.
-Ulei de floarea-soarelui 1L,
-Carne proaspătă pui,
Carne proaspătă porc,
-Legume proaspete vrac,
-Fructe proaspete vrac,
-Cartofi proaspeți albi vrac,
-Zahăr alb tos 1 Kg.