Lidl România, record senzațional în țară. Dovada clară că ar putea deține monopolul
Lidl România se bucură de un record senzațional în țară! Celebrul retailer are parte de vești deosebite în dreptul targetului. Aceasta este dovada cară că este unul din preferatele românilor.
Veste bună pentru Lidl România!
Retailer-ul german este lider pe piața comerțului alimentar din România. Supermarket-ul a egalat deja performanța din 2020 în momentul în care a inaugurat 33 de noi magazine construite de la zero.
Oficialii lanțului susțineau la începutul lui 2021 că se vor ridica aproximativ 20 de noi magazine în toată țara, dar au reușit să deschidă mai multe decât au vizualizat. Până în acest moment au fost inaugurate 32 din cele 33 de noi stații. Urmează o nouă dechidere în data de 18 noiembrie, la Baia Mare. Pragul de 300 de unități a fost depășit în luna august.
„În ultimii ani, ne-am propus constant să deschidem peste 15 magazine noi anual, iar pentru 2021 ne-am propus aproximativ 20 de magazine în toată țara. Avem în plan să depășim pragul de 300 de unități pe plan local în 2021”, declarau pentru Economica oficialii companiei, în ianuarie anul acesta.
„Lidl România înseamnă o echipă de aproape 10.000 de angajați la nivel național”
Supermarket-urile marca Lidl sunt stardardizate și au în jur de 1.300 de mp fiecare. Inaugurarea lor presupune totuși angajarea a câtorva zeci de oameni. Anul acesta retailer-ul a angajat mai mulți oameni pentru un magazin față de anul trecut, arată comunicările oferite de companiei.
Concret, este vorba despre 35 de angajați față de 20. În cazul acesta se află un magazin din Domnești, inaugurat recent. Lidl a avut anul trecut un număr mediu de aproximativ 8.700 de angajați, arată datele de la Ministerul de Finanțe.
Mai mult decât atât, o analiză arată că Lidl a fost al treilea angajator dintr-un clasament al retailerilor alimentari. Mai exact, este vorba depre un număr mediu de 1.300 de oameni angajați în primul an pandemic.
„La cei 10 ani de activitate pe plan local, Lidl România înseamnă o echipă de aproape 10.000 de angajați la nivel național”, anunța compania în luna octombrie, într-un comunicat.
Ajutor pentru oameni
„Suma de peste 96.000 de lei strânsă cu ajutorul clienților a fost suplimentată de către Lidl până la valoarea de 195.000 lei, pentru ca World Vision România să reamenajeze cu ajutorul acestor fonduri o serie de școli din zone defavorizate.
În continuare, până pe 30 iunie 2021, Lidl organizează o nouă campanie de strângere de fonduri dedicată centrului Step by Step, pentru modernizarea învățământului și susținerea educației timpurii”, arată corporate.lidl.ro.
„Cauza copiilor care au nevoie de tratament medical a trezit atâta solidaritate încât pentru noi a fost realmente un miracol. Donațiile financiare au fost dublate de solidaritatea românilor și pentru asta suntem recunoscători”
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România