Lidia Buble, răvășită total. Nu a văzut-o nimeni așa până acum. Ce s-a întâmplat, de fapt: ‘Am zis că leșin’
După ce a avut câteva kilograme în plus, Lidia Buble a luat atitudine, a început să frecventeze sala de sport și și-a schimbat dieta. La scurt timp după ce a făcut aceste modificări, vedeta a devenit una dintre cele mai râvnite și invidiate prezențe feminine din România. Așa a rămas și astăzi, deși pe Instagram s-a plâns în fața fanilor că nu a mai călcat pragul unei săli de fitness de ceva vreme. Ulterior, plină de sudoare, a promis că nu va mai face niciodată asta, eforturile recuperării fiind extrem de solicitante.
Lidia Buble, răvășită din cauza sportului: „Mi s-a făcut un rău astăzi de am zis că leșin”
În 2015, când s-a văzut la televizor, Lidia Buble a avut un șoc ce a determinat-o să se pună pe slăbit. Când participa la emisiunea ”Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1, imaginile pe care le vedea erau departe de ce și-ar fi dorit, astfel că s-a pus serios pe treabă. Solista și-a făcut urgent abonament la sală, și-a luat un antrenor personal și a umblat la meniul zilnic, iar rezultatele au apărut în timp.
„Am slăbit foarte mult pentru că televizorul îngraşă şi atunci am fost oarecum obligată să slăbesc. Am dat jos 10 kilograme sau chiar mai mult, printr-o alimentaţie sănătoasă şi mult sport”, declarat Lidia la vremea respectivă.
Din acel moment, solista a rămas fidelă noului stil de viață adoptat, cu toate că mulți i-au spus că a slăbit prea tare, că i se văd coastele și că și-a pierdut formele. Pentru că și ei i s-a părut că a exagerat puțin, artista a făcut câțiva pași în sens inves și a declarat că vrea să pună cinci kilograme la loc. După tot acest șir de decizii, Lidia s-a păstrat la forma dorită, toate datorită stilului de viață conturat anterior.
„N-am reușit să duc antrenamentul la capăt”
Dar dacă la mâncare nu a avut scăpări, de sport a uitat în unele perioade. De exemplu, recent, când a declarat pe Instagram în fața fanilor că nu a mai fost la sala de sport timp de o lună. Când a revenit, tot pe Stories a dat detalii, afirmând că reîntoarcerea este devastatoare, eforturile pe care le face acum pentru a reveni în formă copleșind-o.
„Nu vreau sa mai lipsesc in viata mea o luna de zile de la sala, mi s-a facut un rau astazi de am zis ca lesin. N-am reusit sa duc antrenamentul la capat, dar acum ma pedepsesc cu 3 serii de abdomene”, a declarat cântăreața pe Instagram.