Lia Olguța Vasilescu a transmis un mesaj pe contul său oficial de Facebook, prin care a atacat-o pe Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii. Totul după ce aceasta a anunțat că vor avea loc modificări la nivelul plăților pentru pensiile românilor.
Violeta Alexandru a anunțat, înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2019, că nu se va feri absolut deloc de înlocuirea Poștei Române drept canal de distribuție a pensiilor. Totul în cazul în care se va dovedi că poștașii fac campanie electorală, în favoarea PSD, transmite Agerpres.
„Incompetența ministrului Baubau, Violeta Alexandru, începe să mă sperie! Vrea să rezilieze contractul între Casă Națională de Pensii și Poștă Română pentru plata pensiilor.
Pe lângă faptul că ar falimenta Poștă, companie de interes național și strategic, nu există alternativă pentru plata tuturor pensiilor. Nicio firma privată nu are capacitatea de a distribui pensiile în orice sătuc din România unde pensionarii nu au card și unde nu există bancomate. Această alternativă mi-a fost sugerată și mie cât timp am fost ministru, dar am trimis la plimbare indivizii care au avut tupeul să deschidă gură pe acest subiect. Se pare că nouă putere e foarte deschisă, însă… Motivul? Cică poștașii ar fi PSD-iști! Incredibil! Ce obsedați penibili!”, a fost mesajul fostului ministru, pe rețelele sociale.
„De la Orban am aflat și aberația că destituie directorul CEC Dolj, pe care l-am fi pus noi, liderii PSD Dolj, să întârzie pensiile sau să le dea în două tranșe. Trecând peste faptul că asemenea lucruri s-au mai întâmplat și pe vremea noastră, din cauza lipsei de lichidități sau peste faptul că niciunul dintre liderii PSD Dolj nu are habar cine e director la filiala CEC, fiindcă noi nu am schimbat niciun șef de deconcentrata, că nu mai vorbesc de portari sau funcționari cum fac deja PNL-iștii, sunt convinsă că declarațiile lui Orban se înscriu în seria de pregătiri pentru privatizarea CEC! Îmi amintesc ce enervați au fost liberalii, cu Cîțu Apocalipticul în frunte, când am anunțat că vom capitaliza CEC-ul, că să îl transformăm într-o banca importantă a statului! Să nu ziceți că nu v-am avertizat!”, a mai transmis Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.