Leul folosit de Dani Mocanu în cel mai recent clip al său a fost, în sfârşit, găsit. Autorităţile au dezvăluit unde se afla şi în ce stare jalnică este animalul.
Cel mai recent videoclip al lui Dani Mocanu a stârnit o serie de controverse în mediul online după ce un leu rănit a apărut în imagini. Conform autorităţilor, animalul a fost găsit într-o menejerie din Găești, judeţul Dâmboviţa. Se pare că felina aparţine unui executor judecătoresc, iar acesta are toate actele valabile care îi permit să deţină animale sălbatice.
“Polițiștii argeșeni au continuat activitățile investigative, în urma cărora a fost identificată o locație unde este deținută o felină, despre care există indicii rezonabile că ar fi animalul folosit într-un material filmat. Animalul era deținut în cadrul unei menajerii de pe raza județului Dâmbovița. La locația în cauză au fost solicitați și reprezentanți ai A.N.S.V.S.A. și Agenției pentru Protecția Mediului Dâmbovița.
Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut”, a transmis IPJ Argeș.
Pentru moment, leul a fost preluat de medici şi dus la Zoo Chindia, din Târgovişte, pentru investigaţii amănunţite. Din primele informaţii, acesta a fost îngrijit destul de bine şi pare domesticit precum un câine. De altfel, nu a fost nevoie de tranchilizante pentru a-l transporta.
“Nu este un leu dresat, ci doar îngrijit bine şi cu multă iubire, precum un câine. Are în jur de doi ani. Îl cheamă Simba. E învăţat cu oamenii. Nu este agresiv, răspunde la nume ştie să fie cuminte”, spune Ion Gheorghe, îngrijitorul, conform Adevărul.ro.
După ce mai mulţi internauţi au cerut autorităţilor să se implice în acest scandal, poliţişti din Ştefăneşti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Actuni Speciale Argeş au făcut percheziţii în judeţele Argeş şi Ilfov pentru a găsit leul rănit care apare în clipul manelistului.
Dani Mocanu a declarat, zilele trecute, că animalul a fost tratat ca un bebeluş iar rănile erau, de fapt, machiaj şi totul făcea parte din regie. Medicii de la DSV au explicat, după un prim consult, ca feline suferă de o râie netratata, nefiind observate răni foarte grave.
“Leul a fost tratat ca un bebeluş, i s-au oferit toate condiţiile. Rănile erau de fapt machiaj pentru a părea mai fioros”, a explicat Dani Mocanu.