Legende despre munții Apuseni – 3 povești fermecătoare despre viața în aceste locuri
Munții Apuseni ai fost mereu un izvor de povești nemuritoare, un ținut cu legende bogate ce ne lasă de multe ori cu semne de întrebare, cu foarte multe curiozități. Legenda Muntelui Găină, Izvorul cu apă sau Vâlva Băii sunt doar câteva dintre poveștile ce au fost transmise din generație în generație de-a lungul timpului. Datorită acestor legende, putem descoperi farmecul acestui ținut.
Legenda Muntelui Găină
Poate una dintre cele mai cunoscute povești are legătură cu acest munte, Muntele Găină. În preajma acestui masiv muntos, în fiecare an are loc „Târgul de fete”. Acesta este ținut în ultima duminică a lunii iulie. Legenda spune că pe acest munte trăia o fată foarte frumoasă, ce locuia într-un palat strălucitor. Fata avea o găină cu pene de aur ce făcea zilnic câte trei ouă de aur. Ouăle erau donate de către fata cea frumoasă fetelor sărace din zonă ce aveau să se mărite.
Auzind bogăția fetei, trei feciori s-au îmbrăcat în haine femeiești și au reușit să pătrundă în palat, furând găina. În timp ce fugeau, ouăle de aur au căzut din coș, spărgându-se în râul Arieș. De atunci, se spune că râul poartă fărâmituri de aur în nisipul său. În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de iulie, mii de turiști și localnici se adună pe platoul muntelui pentru a lua parte la „Târgul de fete”.
Legenda Vâlva Băii
Este o altă legendă foarte cunoscută din Munții Apuseni. Până și acum putem auzi bătrânii ce au lucrat în mină spunând această poveste. Este vorba despre o făptură frumoasă sau mai puțin frumoasă, ea apare celor mai norocoși și îi călăuzește spre filoanele de aur căutate de mulți. Făptura le mai prezice o întâmplare sau îi atenționează în legătură cu ceva ce urmează să se întâmple în viitor. Făptura se numește Vâlva Băii și poate căpăta mai multe înfățișări.
Cum am mai spus, poate avea mai multe forme: moșneag, soldat, față frumoasă, babă, copil mic, pitic, cântat de cocoș. Vâlva îi ajută pe oamenii mai puțin bogați, participând la necazurile lor. Minerul ce este sfătuit de această făptură unde să sape, găsește aur de parcă ar fi pus cu mâna de cineva. De asemenea, ea are dorința ca minerul să păstreze secretul.
„Urmele uriașului din Cheile Runcului
În Cheile Runcului, există o poveste spusă de către bătrâni. În poveste este vorba despre „urma uriașului”, o urmă ce a rămas imprimată într-o piatră. Ea are forma unei potcoave de cal cu dimensiuni exagerat de mari pentru zilele noastre. Bedeleu este un masiv calcaros, situat în zona comunei Ocoliș, la sud. Comuna este doar la câțiva kilometri de satul Runc. Legenda uriașilor din Apuseni este una dintre cele mai răspândite de acest fel din zonă. Se spune că mai multe familii de uriași au trăit în diferite zone ale munților. Una dintre aceste familii a fost lăsată să trăiască de către regele Decebal, însă doar cu condiția să îi păzească comorile ascunse în munți.
Alți uriași mai sunt menționați și în legenda Detunatelor. Acestea sunt două masive montane ce sunt situate în zona Bucium. Detuna Goală și Detunata Flocoasă s-ar fi format datorită transformării în stană de piatră a doi uriași. De asemenea, se spune că s-au transformat în piatră în timp ce se luptau cu zânele.