Legea s-a schimbat. Atribuțiile polițiștilor: când te pot legitima și cum pot folosi forța. Sancțiuni mai dure
Nu lumea s-a schimbat, după cum amintește piesa lui Chello, ci legea. Atribuțiile polițiștilor nu mai sunt ce au fost odinioară. Când te pot legitima și cum pot folosi forța oamenii legii? Sancțiunile sunt mai dure.
Legea s-a schimbat. Atribuțiile polițiștilor: când te pot legitima și cum pot folosi forța
Modificările în domeniul ordinii și siguranței publice promise de ceva vreme devin de acum lege. Semnătura președintelui e deja dată. Cele mai multe schimbări vizează atribuțiile omului legii, anume legitimarea persoanelor, conducerea la secție, folosirea forței și multe alte aspecte în concordanță. Este vorba despre legea nr. 192/2019, care a fost promulgată vineri și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Majoritatea prevederilor vor intra în vigoare în trei luni de la publicare, timp în care se fac pregătiri pentru aplicarea legii și pentru informarea cetățenilor. De altfel, proiectul devenit acum lege este a doua tentativă de reglementare a acelorași probleme ce privesc atribuțiile polițiștilor, după ce primul proiect, care a fost pornit în Guvern în urmă cu câțiva ani, nu a reușit să devină lege deoarece Curtea Constituțională l-a întors în Parlament, din cauza lipsei unui aviz de prim ordin, cel al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, notează avocatnet.ro.
Noua lege va detalia teme precum:
- legitimarea persoanelor – se elimină chiar și sancțiunea pentru neprezentarea unui act de identitate, dar se sancționează mult mai dur refuzul de a oferi detalii pentru stabilirea identității;
- conducerea la secție – de acum vom ști exact care sunt circumstanțele și motivele pentru care vom fi duși la secție și ce drepturi și obligații avem în acest caz;
- pătrunderea într-un imobil, cu forța;
- obligația de a sesiza direcția generală de asistență socială și protecția copilului;
- folosirea forței – tema va fi detalită în privința situațiilor care reclamă folosirea forței și cum se va face acest lucru;
- asigurarea protecției pentru persoane vulnerabile;