Vești importante pentru românii de pretutindeni. Potrivit unui proiect de lege de la Senatul României, perioadele de concediu medical ale unor salariați va putea fi considerată drept vechime în grad profesional. Cine sunt angajații care ar putea beneficia de acest privilegiu.
Un nou proiect de lege de la Senatul României propune ca intervalul de timp în care un funcționar public de execuție a avut o pauză în activitatea profesională în urma concediului medical ar putea constitui vechime în gradul profesional al funcției publice deținute.
Singura condiție care trebuie respectată este ca respectivul concediu de incapacitate temporară de muncă să fie mai lung de 30 de zile, conform Capital.
„În prezent, Codul Administrativ stabilește că acest lucru se întâmplă în cazul în care funcționarul public este desemnat să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor instituții ale Uniunii Europene (UE) sau în alte organisme de drept public internațional, ca reprezentant al instituției publice sau al statului român pentru perioada respectivă.”, notează sursa citată.
Există, însă, și situații în care suspendarea raportului de serviciu se face la inițiativa funcționarului public de execuție.
Citește și Apare un nou concediu în România. Cine sunt angajaţii care vor putea primi 30 de zile libere în plus
Persoanele care își iau concediu medical, iar perioada lor de suspendare e considerată vechime în muncă, sunt cele care respectă următoarele cazuri:
Inițiatorii acestui proiect de lege au explicat că o astfel de măsură este necesară deoarece „în momentul elaborării Ordonanței de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, legiuitorul a pierdut din vedere că suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ca urmare a unui episod de boală poate afecta vechimea în gradul profesional al funcției publice de execuție pe care funcționarul public o deține”.
Desigur, proiectul de lege încă nu a intrat în vigoare, deocamdată. Mai întâi trebuie adoptat de Parlament, apoi vai fi necesar să fie promulgar de președintele României, Klaus Iohannis, urmând ca, în final, să fie publicat în Monitorul Oficial.
Citește și Card european de sănătate 2022. În cât timp se eliberează și care sunt actele necesare