Persoanele care lucrează în instituții de învățământ și pretind bani de la elevi ar putea să primească amenzi usturătoare. Un nou proiect de lege a fost adoptat în liniște către Senat, iar cei care încalcă regulile ar putea să aibă parte de foarte multe probleme.
În toate spațiile destinate educației și formării profesionale, dar chiar și în afara respectivelor locuri, persoanele care pretind indirect sau direct sume de bani sau alte foloase patrimoniale pot să primească o amendă dură din partea autorităților. Mai exact, potrivit inițiatorului:
„În unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sau chiar în afara acestor spaţii, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpuşilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare şi de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.”
Totuși, donațiile pot să fie acceptate doar dacă inițiativa este a unei persoane care își dorește să ofere sume de bani sau foloase patrimoniale doar dacă ele sunt oferite pentru unitatea de învățământ. De asemenea, sumele de bani pentru diferite activități sunt exceptate de la regulă.
Elevii pot să ofere sume de bani pentru excursii, petreceri sau evenimente caritabile, ținând cont că ele nu privesc actul de educație într-un mod direct. Persoanele care încalcă regulile pot să plătească între 1.000 și 2.000 de lei.
În cazul în care autoritățile din cadrul Ministerul Afacerilor Interne care au competențe în domeniu constată că nu au fost respectate diferitele dispoziții, amenzile o să fie aplicate. Elevii, părinții, cadrele didactice, didactice auxiliare sau nedidactice pot face o sesizare pentru a anunța ofițerii de poliție.
„Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donaţia sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învăţământ şi numai dacă iau naştere din iniţiativa celui care oferă.
Sunt exceptate de la prevederile prezentelor dispoziţii legale activităţile de pretindere sau strângere a sumelor de bani sau a altor foloase patrimoniale cazurile ce privesc activităţi extracuriculare, astfel cum sunt excursiile, petrecerile, evenimentele caritabile sau alte asemenea activităţi care nu privesc în mod direct actul de educaţie.”, a mai precizat inițiatorul.
De asemenea, propunerea legislativă face referire la completarea și modificarea Legii Educației Naționale nr.1/2011, iar aceasta o să fie dezbătută și votată în Camera Deputaților.