Lecția de limba română cu Ecaterina Andronescu. Ce spune despre colegii din Guvern semi-analfabeți

Lecția de limba română cu Ecaterina Andronescu. Ce spune despre colegii din Guvern semi-analfabeți
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, explică proiectul care „reglează” numărul de locuri din licee și școli profesionale. Foto: Press One

Ecaterina Andronescu le recomandă colegilor din Guvern care nu reușesc să se exprime corect în limba română „să se străduiască să vorbească mai corect limba română”.

Într-un interviu acordat jurnalistei Emilia Șercan, pentru site-ul Press One, mininstrul Educației a precizat că, în ce o privește, este foarte atentă la exprimare, pentru că studenții nu i-ar ierta eventuale greșeli.

R: Cum vă explicați că poți ajunge rector al unei universități de stat fără să vorbești corect românește?

Ecaterina Andronescu: Fiecare universitate alege cine este cel care va duce universitatea mai departe. Dacă o universitate a decis prin participarea majorității corpului academic, trebuie să respectăm votul.

R: Cum e să fiți colegă în Guvern cu atâția oameni care nu vorbesc corect limba română?

Ecaterina Andronescu: Păi, să se străduiască să vorbească mai corect limba română. Eu fac diferența. Eu, personal, am exercițiul de la catedră, pentru că cei din bancă niciodată nu ți-ar ierta o greșeală. Nu toți au acest exercițiu al vorbirii în public.

Precizările Ecaterinei Andronescu au venit în contextul discuțiilor despre scandalurile de plagiat care afectează Academia SRI și Academia de Poliție.

Ministrul Educației consideră că școlile de doctorat ale celor două instituții ar trebui închise, având în vedere că sunt zeci de lucrări suspectate că ar fi copiate: 45 la Academia SRI și 55 la Academia de Poliție.

Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu a fost întrebată dacă este interesată să candideze la alegerile prezidențiale din toamnă.

R: Veți candida la președinție?

Ecaterina Andronescu:  Eu am multe lucruri de făcut aici, la minister.

R: Dacă vă va cere partidul.

Ecaterina Andronescu: Eu cred că trebuie să faci lucrurile în care ai realmente șanse să reușești. Nu mi-am făcut o asemenea evaluare.

R: Dar dacă vă va cere partidul.

Ecaterina Andronescu: Trebuie să fac o evaluare, pentru că nu are rost să mă arunc cu capul înainte. Dar de ce mi-ați pus această întrebare?

R: Numele dumneavoastră a fost vehiculat, la un moment dat, ca potențial candidat la președinție din partea PSD.

Ecaterina Andronescu: Nu am auzit o asemenea propunere niciodată, deci nu am ce să comentez.

Ecaterina Andronescu și porecla „groparul învățământului românesc”

Intrată în conflict cu liderul PSD, Liviu Dragnea, Ecaterina Andronescu a explicat de ce a intrat în Cabinetul Dăncilă, cel pe care îl critica pentru lipsa de pregătire și despre care spunea că ar fi cel mai slab guvern din istoria partidului.

R: De ce ați acceptat încă un mandat de ministru, după ce ați semnat scrisoarea împotriva lui Liviu Dragnea?

Ecaterina Andronescu:  Scrisoarea aceea am scris-o și am semnat-o după evenimentul din august, care m-a marcat. M-au marcat foarte mult și mesajele pe care le-am primit pe telefon în seara aceea și în zilele de după aceea.

R: După ce ați semnat acea scrisoare, ați spus că nu veți accepta să fiți ministru dacă vi se va propune. Ați acceptat.

Ecaterina Andronescu: Nici nu credeam că o să mi se propună vreodată, vă mărturisesc sincer, și nici nu îmi doream. Nu am venit aici ca să stau pe acest scaun, pe care am mai stat și care știu că este extrem de inconfortabil. Am venit aici cu speranța că experiența mă ajută să fac câte ceva.

R: Cum vedeți această antiteză între dorința de a duce experiența dumneavoastră la minister și eticheta cu care v-ați ales, aceea de „groparul învățământului românesc”?

Ecaterina Andronescu: Nu are nicio legătură cu mine. Este pur și simplu de a arunca toate zoaiele pe obrazul unui om care a muncit toată viața lui și care nu a avut altă susținere decât propria lui muncă.

Urmăriți Playtech.ro și pe