Lavinia Pîrva, imagine incendiară la miezul nopții! Cum s-a pozat soția lui Ștefan Bănică Jr
Lavinia Pîrva a postat pe Instagram o imagine incendiară. Soția lui Ștefan Bănică Jr. și-a impresionat fanii la miezul nopții. Cum s-a pozat cântăreața?
Lavinia Pîrva, soția lui Ștefan Bănică Jr, a postat o imagine incendiară la miezul nopții
Lavinia Pîrva(34 de ani) a devenit mămică pentru prima oară în luna mai a acestui an, făcându-l, astfel, tată pentru a treia oară pe Ștefan Bănică Jr. Artista a născut un băiețel sănătos, care poartă numele Alexandru. În timpul sarcinii, vedeta a luat câteva kilograme în plus, însă a reușit să scape rapid de ele și să revină la silueta inițială. Din fotografiile postate pe conturile de socializare până acum, se putea observa că interpreta de muzică ușoară a slăbit considerabil.
Însă, în cea mai recentă imagine postată pe contul de Instagram, la miezul nopții, situația a stat cu totul diferit. Purtând mai puține haine, abia ieșită din duș, cu un prosop de cap și doar cu o cămașă masculină albă, Lavinia s-a lăsat pozată în toată splendoarea. Fotografia denotă că, pe sub haine, silueta ei este perfectă. Fanii au complimentat-o, spunându-i că este ”deosebit de frumoasă” sau ”o mămică superbă”.
Artista, mesaj despre fiul ei
Tot pe Instagram, vedeta a postat, recent, un mesaj despre centrul universului ei, Alexandru. Întrebată de o persoană cum s-a schimbat viața ei din martie și până acum, cântăreața a elucidat misterul, printr-un mesaj inserat în descrierea unei imagini în care mâna ei se află peste cea a micuțului.
„Astăzi cineva m-a întrebat ce s-a schimbat in viața mea de când am devenit mamă. Am răspuns: TOTUl…Am cunoscut un sentiment unic de iubire infinită ,o dorința imensă de a-i oferi puiului meu tot ce este mai bun pe acest pământ, am simțit cu adevărat pentru prima data un sentiment de fericire care nu se compara cu niciun altul de pana acum”, a scris vedeta.