Laurențiu Reghecampf, imagini senzaționale cu iubita Corina. Imaginile o vor enerva la culme pe Anamaria Prodan

de: Iulia Statie
09 12. 2021

Laurențiu Reghecampf a apărut alături de iubita lui, Corina Caciuc, într-un pictorial făcut chiar înainte de sărbători. Antrenorul se bucură enorm de faptul că o să devină din nou tătic, ținând cont că bruneta este însărcinată și așteaptă venirea pe lume a unui băiețel.

Cum au apărut Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc. Imaginile cu aceștia o să îi surprindă pe mulți

Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc nu se mai ascund! Cei doi și-au asumat relația și sunt mai îndrăgostiți ca oricând. Aceștia abia așteaptă să devină părinți. Ei s-au decis să vorbească despre povestea lor de dragoste și să apară împreună într-un pictorial făcut în spiritul sărbătorilor.

Bruneta este însărcinată și o să devină mămică în primăvara anului 2022, când o să aducă pe lume un băiețel. Corina Caciuc s-a decis să se pozeze alături de antrenor, iar imaginile cu aceștia au atras atenția internauților. Tânăra a purtat ținute care au pus-o în valoare.

Corina Caciuc, dezvăluiri despre relația cu Laurențiu Reghecampf

De asemenea, Corina Caciuc a vorbit și despre povestea de iubire pe care o trăiește alături de Laurențiu Reghecampf. Bruneta a mărturisit că legătura dintre ea și antrenor este una puternică. Mai mult, aceasta abia așteaptă să își strângă bebelușul în brațe în primăvara anului viitor.

„Eu mă bucur de iubirea la care sunt părtașă și le doresc și altora să trăiască asemenea povești intense.”, a spus Corina pentru revista Fanatik.

Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre iubita lui: „Mă împlinește”

Cei doi s-au bucurat de faptul că au putut să realizeze împreună un pictorial cu iz de poveste, oferind, în același timp, câteva detalii despre relația lor. Laurențiu Reghecampf a mărturisit că se simte fericit și împlinit alături de Corina Caciuc. Antrenorul iubește și este iubit de femeia care o să îl facă tătic.

„Este femeia lângă care simt că sunt iubit. Mă împlinește.”, a zis Laurențiu Reghecampf pentru publicația menționată mai sus.

Ce vrea să facă Laurențiu Reghecampf pentru Corina Caciuc

De asemenea, Laurențiu Reghecampf își dorește să aibă mare grijă de iubita sa și de băiețelul care o să vină pe lume peste câteva luni. Acesta a mărturisit că este gata să o protejeze pe Corina Caciuc de orice atac care o să fie lansat la adresa ei.

Antrenorul își dorește să aibă grijă de noua sa familie cu orice preț.

„O voi proteja pe Corina de toate atacurile, îmi voi proteja familia.”, a mai spus fostul partener al impresarei.