Statele Unite ale Americii au trimis deja cei 1.000 de soldați în România. Contingentul face parte din cadrul detașamentului de forțe întrunite, constituit de Regimentul 2 Cavalerie al Forțelor Terestre ale SUA, și va purta numele de Task Force (TF) Cougar. Oficialii americani și români au anunțat deja traseul oficial al coloanei de motorizate, care vor fi însoțite până la destinație, Baza Militară „Mihail Kogălniceanu”, de autospeciale ale Poliţiei Militare.
Cei peste 1.000 de soldați americani au ajuns pe timpul nopții de 9 spre 10 februarie la Râmnicu Vâlcea, cu trei coloane de trailere cu echipamente militare. Oficialii americanș și MApN au anunțat care va fi traseul motorizatelor care transportă echipamentele militare americane până la Baza Militară „Mihail Kogălniceanu”. Pe tot traseul convoiul va fi însoți de autospecialele Poliției Militare ale Armatei Române.
MApN a emis un comunicat prin care este confirmat traseul adoptat până la baza militară, specificându-se faptul că vor ajunge în București, undeva, spre ora 1:00 dimineața. În același comunicat se mai precizează că o primă coloană formată din 18 trailere cu echipament militar au plecat în această dimineață, la ora 10:45 spre Rîmnicu Vâlcea, urmând ca un al doilea convoi să ajungă la destinație.
Vor avea orpiri pe traseu, având în vedere regulamentul european de transport care spune că un șofer nu are voie să conducă mai mult de 9 ore, fără pauză. Plecarea spre București, mai anunță MApN, din Rîmnicu Vâlcea se va face în jurul orei 22:00.
Motorizatele nu vor intra în București, ci vor avea un traseu stabilit pe Autostrada A1, Centura Nord, Autostrada A2, urmând să se îndrepte spre Baza Militară „Mihail Kogălniceanu”, unde se preconizează că primul convoi va ajunge vineri, în jurul orei 6 dimineața. Traseul generla, conform comunicatului MApN este Arad – Deva – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Mihail Kogălniceanu.
Chiar înainte de plecarea spre Kremlin, Emmanuel Macron anunța intenția Franței de a trimite cel puțin un contingent militar în România. Ideea a rămas încă în picioare, conform unor surse apropiate NATO, care spun că se discută în aceste zile despre numărul militarilor francezi ce ar fi trimiși.
De cealaltă parte, Rusia, prin Ambasadorul său la București, a refuzat invitația oficială a României de veni la Deveselu pentru a inspecta instalațiile defenisve americane. Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei la București, a mai declarat că „Încrederea acordată Washington-ului şi NATO s-a cam terminat. Garanţiile verbale sunt doar presupuneri sau doar declaraţii derutante”.
În același context, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că va face o vizită în România, vineri. Împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, Stoltenberg va merge la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.