La ce oră și în ce zi se va juca meciul dintre Simona Halep și Yulia Putintseva, la Australian Open

de: Ștefan R. Apostol
24 01. 2020

Australian Open este în plină desfășurare, iar, pentru moment, parcursul Simonei Halep la acest turneu ese unul foarte bun. Este cotată ca una din favoritele la câștigarea turneului de Grand Slam de anul acesta.

La ce oră și în ce zi se va juca meciul dintre Simona Halep și Yulia Putintseva, la Australian Open

După victoria fără drept de apel a sportivei noastre împotriva britanicei Harriet Dart, presa din Marea Britanie a reacționat dur.  Jurnaliștii de la Daily Mail susțin că Federația engleză are un buget de 40 de milioane de lire sterline, și cu toate astea, ei nu se pot apropia de rezultatele României.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe britanica Harriet Dart, locul 173 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al Australian Open.

Fostul lider WTA va evolua a şasea oară în turul al treilea la Melbourne cu Yulia Putintseva. Partida va avea loc sâmbătă de la ora 04:00, ora României. Meciul va fi în direct pe Eurosport.

La ce oră și în ce zi se va juca meciul dintre Simona Halep și Yulia Putintseva, la Australian Open (foto: Australian Open 2020)

Conform statisticilor WTA, Simona Halep și Yulia Putintseva nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA. Dacă va ajunge în optimi, Simona se va duela cu învingătoarea din duelul Catherine Bellis (600 WTA) și Elise Mertens (favorită 16).

În altă ordine de idei, marea supriză a acestui turneu, lucru ce o determină pe Simona și mai mult să ajungă în finala Australian Open, este eliminarea rivalei Serena Williams. Chinezoaica Qiang Wang este cea care a produs uriașa surpriză și s-a impus cu 6-4, 6-7 (2/7), 7-5. La finalul meciului, vădit afectată de rezultat și, implicit, de eliminare, Serena a dat o declarație la conferința de presă în care a vorbit de jocul adversarei, dar și de fair-play:

„Ea a servit bine. Eu n-am returnat ca Serena. Sincer, hai să fim cinstiți cu noi înșine, totul e din vina mea. Eu am pierdut meciul. Asta este. Nu pot juca de maniera asta. Efectiv, nu mai pot face asta (n.r. să joace atât de slab). E total neprofesionist. Nu e ok. Cred că nu e deloc distractiv să joci și să pierzi.

M-am descurcat bine la ultimele două turnee de Grand Slam. Le-am câștigat pe toate în cariera mea și mereu mai apare câte o oportunitate. Dar nu e vorba despre turnee de Grand Slam, este vorba despre mine jucânt un tenis bun. Și eu nu am făcut asta azi. Asta e cel mai dezamăgitor. Nu e vorba despre a câștiga, ci despre faptul că sunt mai bună de atât.”, a afirmat Serena Williams.