Laura Codruța Kovesi, considerată favorită pentru noua funcție de Procuror european s-a clasat pe locul doi, la egalitate cu procurorul-candidat din Germania, în cadrul votului dat astăzi în COREPER, consiliu din care fac parte ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles.
În urma votului, favorit s-a detașat Jean-François Bohnert, procuror francez, care a obținut 50 de voturi. Laura Codruța Kovesi și Andrés Ritter, procurorul gernam, au obținut fiecare câte 29 de voturi, dezvăluie surse politice.
Eurodeputata Monica Macovei, cea care a coordonat raportul în cazul legislației de înființare a Parchetului European, a declarat pentru site-ul de știri Hotnews că votul din COREPER (consiliu prezidat de România, ca țară ce deține președinția Uniunii Europene) a fost doar unul indicativ.
După această probă e așteptat votul final, care se va da, însă, în urma unor negocieri între grupurile politice.
„A fost un vot indicativ, pentru a vedea care sunt curentele de opinie în Consiliul COREPER, adică nu este final. Urmează negocieri, candidații nu au fost audiați în COREPER, dar ar trebui să fie.” Monica Macovei pentru Hotnews
O nouă reuniune a COREPER este așteptată pe 27 februarie și de remarcat este faptul că „indiciile” furnizate de voturile informale, „de probă”, sunt urmate de negocieri.
Procedura oficială de numire a procurorului-șef european se desfășoară în Parlamentul European.
Comisia LIBE (libertăți civile, justiție și afaceri interne) din legislativul comunicar ar urma să îi audieze pe candidați pe 26 februarie.
Însă, recent, și reprezentanții Comisiei CONT, responsabili de controlul bugetar, au cerut să participe la audieri și la votul privind desemnarea procurorușui-șef european.
Noua funcție de procuror-șef european ar urma să fie ocupată de unul dintre cei trei candidați aflați pe lista scurtă, pe care se regăsește și fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.
Procurorul-șef european ar urma să lucreze cu procurorii europeni (câte un procuror european desemnat de fiecare dintre țările membre care participă la proiectul privind Parchetul European).
În fiecare țară ar urma să lucreze câte cel puțin doi procurori europeni delegați, cei care se vor ocupa de anchetele propriu-zise.
Parchetul European, care ar urma să devină deplin funcțional din 2020, are ca atribuții cazurile de fraude cu fonduri europene.
În situația în care Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene nu vor susține același candidat pentru funcția de procuror-șef european, atunci cele două instituțiile trebuie să pornească o nouă rundă de negocieri.