Klaus Iohannis, la spital: Cum a decurs intervenția chirurgicală

de: Puiu Alexandru
26 10. 2018

Pe parcursul serii de joi, 26 octombrie, președintele țării noastre a fost operat la Spitalul Militar din capitală. Intervenția chirurgicală suferiă de Klaus Iohannis s-a desfășurat fără complicații.

Joi seară, Klaus Iohannis a fost internat la spitalul Militar București pentru a suferi o intervenție chirurgicală. Nu se știe dacă operația a fost planificată cu mult timp în urmă sau a fost vorba de o urgență cauzată de un eveniment neprevăzut. În orice caz, aceasta fost un succes și, atât oficialii administrației prezidențiale, cât și din partea spitalului, au publicat comunicate de presă pe marginea subiectului.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat joi, 25 octombrie a.c., la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenție chirurgicală la umărul stâng. Intervenția s-a desfășurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Președintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, se arată în comunicat.

După câteva ore de la intervenție, pe pagina de Facebook a spitalului Militar a fost postat un comunicat menit să explice natura intervenției suferite de președinte. Din câte se pare, operația a fost clasificată ca fiind minim invazivă și a decurs fără probleme, fiind vorba de “impingement (conflict) subacromial drept”, “bursită subacromială dreaptă” şi “leziune de tendon supraspinos”. Textul integral poate fi parcurs mai jos.

”Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuării unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng. Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical. Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept. Biroul Informare și Relații Publice al SUUMC”