10 iul. 2024 | 22:12

Klaus Iohannis, marcat de cazul tinerei ucise de urs la Jepii Mici: „M-a șocat. Sâmbătă am fost și eu pe un traseu foarte aproape de locul în care s-a produs nenorocirea”

News
Klaus Iohannis, marcat de cazul tinerei ucise de urs la Jepii Mici:

Președintele Klaus Iohannis a reacționat, miercuri, 10 iulie, din SUA, la tragicul incident din Munții Bucegi în care o tânără a fost ucisă de un urs, exprimându-și profunda îngrijorare și șocul față de eveniment. El a menționat că situația a devenit inacceptabilă și a subliniat nevoia urgentă de a gestiona mai eficient problema urșilor.

„S-a ajuns prea departe, sunt foarte îngrijorat”

„Cred că s-a ajuns prea departe, sunt foarte îngrijorat și m-a șocat evenimentul. M-a șocat, sâmbătă am fost și eu pe un traseu din Munții Bucegi, și, după puțin timp, să aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi pare foarte rău pentru persoana care a fost o victimă, pentru familia ei. Îmi pare foarte rău pentru România, fiindcă avem resurse naturale incredibile și nu prea știm să ne gestionăm cum trebuie”, a declarat șeful statului.

Iohannis a criticat reacția politicienilor, care intervin doar punctual în astfel de cazuri, fără a lua măsuri sustenabile pe termen lung. „Este mare emoție, se convoacă o ședință de Guvern, se discută în Parlament, după care trecem mai departe. Dacă vrem în continuare să avem un turism sănătos și în România, trebuie să înțelegem că nu putem să lăsăm oamenii să fie omorâți de animale, cum nu cred că animalele trebuie omorâte doar pentru distracție. Dar calea de mijloc trebuie găsită iar eu sper ca de data aceasta cei responsabili să găsească o soluție reală”, a adăugat președintele.

El a insistat asupra necesității unei soluții legislative care să respecte atât normele europene, cât și viața oamenilor, subliniind că situația actuală, în care există prea mulți urși și prea multe incidente grave, nu poate continua. „Nu sunt nici vânător, nici specialist în materie, dar avem destui și este cazul să vină cu o soluție legislativă care respectă toate normele europene, care respectă și viața oamenilor. Nu putem să protejăm animalele în detrimentul oamenilor”, a concluzionat Iohannis.

Cine era tânăra ucisă de urs la Bușteni

Diana Maria, o tânără de 19 ani pasionată de drumeții, și-a găsit sfârșitul tragic pe un traseu montan. Absolventă de liceu cu doar o lună în urmă, Diana era originară din Popricani, județul Iași, dar locuia în București.

Incidentul s-a petrecut marți, 9 iulie, pe traseul Jepii Mici din Bușteni, unde Diana se afla împreună cu iubitul său. În jurul orei 15:45, iubitul fetei a sunat la 112 pentru a alerta autoritățile despre prezența unui urs care îi urmărea. „Dispecerul de serviciu le-a dat câteva sfaturi utile, cum să se comporte în prezența ursului. Ei au urmat sfaturile, dar din păcate nu au scăpat de prezența animalului sălbatic”, a declarat Dan Banu, șeful Salvamont Prahova, citat de Digi24.

Aproximativ în același timp, și Diana a sunat la 112. Convorbirea s-a întrerupt brusc după câteva zeci de secunde, deoarece tânăra fusese atacată de urs. „Era îngrozită… vă dați seama, țipa: ‘Ursul se apropie din ce în ce mai amenințător!'”, a povestit Dan Banu.

Dispecerul de la 112 a ascultat cu groază cum iubitul Dianei striga că sunt atacați de urs și că animalul a prins-o pe fată. „Totul s-a derulat în direct, dispecerul 112 era în telefon și tânărul striga că sunt atacați de urs și că a luat fata. A fost ceva groaznic! Ne-a spus că ursul a prins-o pe fată de un picior și o trage după el și, la un moment dat, nu a mai văzut ce a făcut cu ea. Din potecă, ursul a târât-o și a aruncat-o la 120 de metri în firul văii”, a relatat șeful Salvamont Prahova.

Tragicul incident a dus la împușcarea ursului, însă rămân întrebări legate de siguranța turiștilor pe traseele montane și măsurile care trebuie luate pentru a preveni astfel de tragedii.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Alertă pentru turiști. Fenomene meteo neobișnuite pe Valea Prahovei
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro