Klaus Iohannis l-a sunat pe Zelenski în plin război. Ce promisiune i-a făcut din partea României
Președintele României l-a sunat pe Volodimir Zelenski în plin război. Ce a avut să îi transmită și care a fost promisiunea din partea țării noastre? Klaus Iohannis a anunțat în seara aceasta că a purtat o discuție cu liderul ucrainean. Apelul a avut loc la doar o zi după ce Guvernul României a anunțat că a aprobat facilități și gratuități pentru refugiații de război. ,,Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care ajung în România”, a mai menționat Iohannis.
Klasu Iohannis, convorbire cu Zelenski : ce promisiune i-a făcut?
Președintele României a anunțat în cursul zilei de duminică faptul că a purtat o discuție cu Volodimir Zelenski. Discuția a avut legătură cu situația refugiaților care ajung pe teritoriul țării noastre.
Acest apel a avut loc la o zi după ce Guvernul României a anunțat că a aprobat facilități și gratuități pentru cetățenii ucraineni.
„Tocmai am avut o convorbire cu președintele Zelenski. L-am asigurat de întregul suport al României pentru Ucraina, atât bilateral cât și în interiorul Uniunii Europene.
Centrul umanitar din Suceava a început să trimită primele ajutoare. Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care ajung în România”, a transmis președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Twitter.
”Am mulțumit pentru susținerea poporului ucrainean. I-am informat pe președinții Slovaciei, Zuzana Caputova, și României, Klaus Iohannis, despre contracararea agesiunii ruse, crimele de război comise de Rusia, în particular cele împotriva civililor”, a scris Zelensky recent în mediul online.
Facilități pentru refugiați
Anunțul a venit la scurt timp după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului a transmis că autoritățile au aprobat o serie de facilități pentru refugiații de război. Mai exact, este vorba despre gratuități pentru transportul rutier, feroviar, naval și aerian.
„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc şedinţa task-force-ului dedicat situaţiei din Ucraina, urmată de o şedinţă de guvern în care a fost aprobată hotărârea privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.
Sunt reglementări privind acordarea de facilităţi pentru transportul rutier, feroviar, naval şi aerian în cazul cetăţenilor străini sau apatrizilor care sunt în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi care nu solicită o formă de protecţie, potrivit legii azilului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului despre seria de măsuri luată special pentru oamenii care reușesc să treacă granițele în plin război dintre Rusia și Ucraina.