Klaus Iohannis explică noile interdicții date de ordonanța 4. Apelul președintelui către români
Președintele Klaus Iohannis a avut luni o ședință de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea crizei sanitare cu Guvernul României, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a explicat noile interdicții date de ordonanța militară nr. 4 și a făcut un apel către români.
Klaus Iohannis explică noile interdicții date de ordonanța 4
Ministrul Internelor, Marcel Vela, a anunțat duminică măsurile dispuse într-o nouă ordonanță militară, Ordonanța militară 4. Potrivit documentului, vârstnicii vor putea ieși din casă oricând dacă o fac pentru a-și rezolva probleme medicale. De asemenea, se plafonează prețurile la energie, gaze, apă și carburanți. Persoanele care părăsesc izolarea la domiciliu sau carantina vor fi băgate 14 zile în carantină, pe cheltuiala lor.
Președintele s-a oprit asupra modificărilor ce îi privesc pe bunici. Șeful statului a făcut un apel către români, sfătuindu-i să îi lase numai pe cei peste 65 de ani să își facă singuri cumpărăturile, în intervalul 11-13.
”Haideți să îi lăsăm pe cei peste 65 de ani să își facă singuri cumpărăturile în acest interval, 11 – 13. Dați-le prioritate! Aș vrea să îi protejăm pe cei vulnerabili. (…) Haideți să respectăm normele impuse de autorități pentru a îngrădi răspândirea acestui virus!”, a declarat Klaus Iohannis.
Bunicii vor putea ieși din casă oricând pentru nevoi medicale și între 20-21 pentru animale
Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei.
Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.