Președintele României a semnat azi, 22 iunie, cinci noi decrete. Din păcate, noile modificări vin cu încheierea carierei pentru 3 procurori și un general-maior.
Șeful statului a semnat luni, 22 iunie, cinci decrete – decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului-cadru între UE și statele membre, decretul în privința trecerii în rezervă a domnului general-maior Uifăleanu Ovidiu-Liviu, decretul privind eliberarea din funcție a procurorului cu grad profesional corespunzător parchetului a doamnei Elena Laura Pricope, decretul privind eliberarea din funcția de procuror al lui Ciprian Leopold Tălmăcel și ultimul în privința eliberării din funcția de procuror a domnului Alexandru Crisian Pecincu.
Pe data de 19 iunie, președintele Românieie a participat la reuniunea Consiliului European dedicată discutării Planului de relansare economică a Uiunii și Cadrului Financiar Multianual pe perioada 2012-2027. Liderii europeni au avut discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri propus de către Comisia Europeană și despre viitorul buget al uniunii Europene.
„Președintele Klaus Iohannis a subliniat că obiectivul principal al României este obținerea unor alocări naționale cât mai mari atât pentru politica de coeziune, cât și pentru agricultură, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor noastre obiective de dezvoltare” (Sursa: presidency.ro)