În 17 mai, anul curent, Preşedintele Klaus Iohannis promulga o lege prin care se reglementa majorarea salariilor cadrelor medicale implicate în lupta cu infecția de coronavirus, cu până la 30%. Conform unui comunicat dat de Președenția României, astăzi Iohannis a mai semnat o nouă lege asemănătoare.
Președenția României a anunțat astăzi că Președintele Iohannis a semnat o nouă lege ce reglementează majorarea salariilor kinetoterapeuţilor, fiziokinetoterapeuţilor şi profesorilor de cultură fizică medicală (CFM) din sistemul sanitar. Astfel, conform noii legi promulgate astăzi, de la 1 iulie cresc salariile pentru unii angajaţi din sănătate, și anume kinetoterapeuţii, fiziokinetoterapeuţi şi profesorii de cultură fizică medicală (CFM). AStfel, începând cu data de 1 iulie aceștia vor beneficia de măriri la salariile de bază prevăzute pentru anul 2022. Reprezentați ai Colegiului Fizioterapeuților din România făcea apel către autorită, spunând că este necesară o astfel de mărire salarială.
„În acest moment, cei aproximativ 1.600 fizioterapeuți angajați în sistemul public de sănătate în funcțiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut și profesor CFM reprezintă personalul cu studii superioare cu cel mai scăzut nivel de salarizare (între 1.648 lei salariul unui kinetoterapeut debutant și 3.166 lei salariul net al unui fiziokinetoterapeut cu 20 de ani vechime și gradație 5), se spune în comunicatul dat de Colegiul Fizioterapeuților din România.
Conform unor discuții, din anii anteriori, această mărire de salariu pentru kinetoterapeuţii, fiziokinetoterapeuţi şi profesorii de cultură fizică medicală din sistemul medical, era prevăzută și inclusă în proiectele ce trebuiau dezbătute, atât de guvern, cât și în parlament. Se pare că pe tema acestui proiect de lege nu au fost dezbateri prea mari, astfel că a trecut rapid prin Parlament, ca mai apoi să ajungă pe masa președintelui și, astăzi, să fie deja promulgată.
Proiectul inițial completa o lege, deja existentă, și anume Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de fiziokinetoterapeut, kinetoterapeut şi profesor CSM. Deci, noua lege, promulgată, completează cadrul legal pentru a se putea face această mărire de salariu pentru cadrele medicale mai su menționate. Salariile de bază, majorate, vor intra în buzunarele acestora, începând cu data de 1 iulie, anul curent, neexistând, conform reprezentaților guvernului, niciun impediment în a onora noile salarii către angajații din sistemul medical, din banii publici, cu alte cuvinte există banii necesari pentru această mărire la bugetul de stat.
„Cresc salariile fiziterapeuților, fiziokinetoterapeuților, a kinetoterapeuților și a profesorilor de Cultură Fizică Medicală, cu studii superioare după ce am votat astăzi (n.r. joi, 30 aprilie 2020), în Camera Deputaților, modificarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Măsura se va aplica pentru toate categoriile de specialiști menționate, care își desfășoară activitatea în unitățile sanitare și de asistență medico-socială. Specialiștii care au un titlu oficial de calificare în fizioterapie și au studii superioare vor beneficia de coeficienți de salarizare majorați, similar biologilor, biochimiștilor, chimiștilor, fizicienilor, psihologilor și farmaciștilor, ceea ce va duce la o creștere considerabilă a veniturilor lunare.”, anunța deputatul liberal Antoneta Ioniță în mediul online.