27 ian. 2022 | 14:48

Kaufland România a dat o nouă lovitură în București. S-a inaugurat ieri, 26 ianuarie

Diverse
Kaufland România a dat o nouă lovitură în București. S-a inaugurat ieri, 26 ianuarie
Anul 2022, anul investițiilor masive pentru Kaufland

Pe piața românească, încă din 2005, Kaufland România s-a dovedit a fi un concurent important. Provenind din aceeași familie cu celălalt gigant, Lid, retailerul și-a cimentat prezența în România. Fie prin profiturile mari, fie prin investițiile făcute, retailerul a crescut rapid. Astfel, la sfârșitul anului 2021, a ajuns la un număr important de magazine deschise.

Kaufland România vrea 160 de magazine până în 2024

Deși am trecut prin aproape doi ani de pandemie, Kaufland România și-a menținut planul de noi investiții în România. Ca parte a aceluiași grup Schwarz, ca și Lidl, Kaufland și-a anunțat intențiile de a avea până în 2024, cel puțin 160 de magazine la nivel național.

Kaufland România este al patrulea jucător de pe piața locală de retail. La finalul anului 2020 avea o cifră de afaceri aproximativă de 11,87 miliarde de lei și unul dintre cei mai mari angajatori privați de pe piața locală. Kaufland avea în 20201, 146 de magazine și 15.000 de angajați. Volumul clienților a crescut la aproximativ  500.000 de clienți pe zi.

Kaufland este printre retailerii care au 85% din produsele de pe rafturi provenite de la producătorii din România. „Din fiecare 1 leu cheltuit la casele de marcat, 66% merg către afacerile locale”, declara Marco Hößl, director general Kaufland România.

Anul 2022, anul investițiilor masive pentru Kaufland

După un an, 2021, pus sub presiunea pandemiei, Kaufland România a anunțat pentru 2022 investiții de aproximativ 300 de milioane de euro. Investițiile, preponderent, vor fi în deschiderea de noi magazine. Investiții vor fi și în implementarea de sisteme inovative de cumpărare pentru clienți, precum este și sistemul K-Scan.

Așa se face că ieri, pe 26 ianuarie, Kaufland România a deschis un nou magazin, situat în zona de sud a Capitalei, ridicând rețeaua la 148 de magazine în acest moment.

Nou magazin se află în sectorul 4 al Bucureștiului, pe strada Turnu Măgurele, la numerele 70-90. Hipermarket-ul are o suprafața reală de peste 17.000 de metri pătrați și un spațiu real de vânzare de 3.900 de metri pătrați.

În zona magazinului există și o zonă verde, de aproximativ 3.600 de metri pătrați, unde sut plantați 29 de arbori. Tot aici există și un acoperiș de 1.700 de metri pătrați de zonă verde, fiind plantați 30 de arbuști.

Noul magazin vine direct cu case de marcat express, sistem în care Kaufland a investit masiv. Odată cu deschiderea magazinului din secotrul 4, retailerul a ajuns la peste 650 de case de marcat de acest tip, toate dotate cu elemente digitale.

„Obiectivul nostru este să dezvoltăm aplicații și tool-uri digitale. Tool-uri pe care clientul să le poată folosi în cadrul magazinului fizic.

Astfel va avea o experiență de cumpărături cât mai completă.”, spune Valer Hancaș, director de comunicare & corporate affairs la Kaufland România, pentru Wall-Street.

Sistemul K-Scan este deja parte din acest proiect. Noul sistem este activ în cel puțin 8 magazine Kaufland din București și Cluj.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro