Kaufland retrage un produs de urgență de pe rafturi. Este contaminat cu sticlă spartă
Probleme imense cu privire la un produs disponibil pe rafturile Kaufland! Producătorul i-a avertizat pe reprezentanți că este posibil ca acesta să fie contaminat cu sticlă spartă, așa că trebuie să fie imediat retras din magazinele unde a fost vândut. Clienții nu trebuie să îl consume!
Update: Drept la replică Kaufland România: „Produsul „Tăiței instant MAMA cu aromă de porc tom yum” nu este comercializat în niciunul din magazinele Kaufland din România Ca urmare a articolului ANSVSA: Tăiței, RETRAȘI de URGENȚĂ de la raft.
Sunt contaminați cu STICLĂ spartă, Kaufland România transmite următoarele clarificări: Vă semnalăm că afirmația de la baza articolului prezintă informații scoase din context, având în vedere că nu se specifică nicăieri în material faptul că măsura de retragere nu a fost implementată în România. De asemenea, menționăm faptul că departamentul nostru de presă, care are datele de contact publice, nu a fost contactat pentru a i se solicita un punct de vedere.”
Ce produs este retras de pe rafturile Kaufland
Alertă alimentară! Reprezentanții Kaufland retrag de urgență un produs de pe rafturi după ce producătorul a transmis că acesta ar putea să conțină sticlă spartă. Toți cei care l-au cumpărat trebuie să se grăbească și să îl returneze pentru a se feri de probleme.
Un produs pe bază de tăiței instant asiatici ar fi retras de pe piață. Acesta a fost vândut în multe magazine cunoscute, printre care Kaufland, Edeka și Rewe. Producătorul a emis un semnal de alarmă, astfel că reprezentanții lanțurilor de supermarketuri îl scot din circuitul consumului uman.
Ce conține produsul periculos
Producătorul a anunțat că este posibil ca produsul să conțină sticlă spartă, după cum informează publicația focus.de. În mod special, alimentele afectate sunt cele care au pe ambalaj descrierea ‘Tăiței instant MAMA cu aromă de porc tom yum’ și data de expirare este de până la 28 aprilie 2022.
Toți clienții care au cumpărat respectivul aliment pe bază de fidea au fost rugați să nu îl consume, ba chiar să se grăbească și să îl aducă înapoi în magazine pentru ca acesta să fie retras. Cetățenii care îl mănâncă se pot confrunta cu mai multe probleme după anunțul crunt al producătorului.
Fructe retrase de la Kaufland România. Ce a fost descoperit
De pe rafturile Kaufland România au fost retrase 3 loturi de fructe în luna octombrie 2021. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat printr-un comunicat oficial că s-au descoperit mari probleme la rodii, depășindu-se valorile admise de reziduuri de pesticide.
”Vă informăm că în urma prelevării unor probe în cadrul programului nostru de autocontrol, s-a decelat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambada-Cyhalothrin). Ca urmare, s-a dispus retragerea de la comercializare a următoarelor loturi neconforme ale produsului 09700153 RODII, distribuitor Deco Frucht Srl, origine Turcia. (…)
În consecință, se dispune retragerea de la comercializare și readucerea în magazine pe baza bonului fiscal al produsului rodii comercializat în perioada 29.09 – 10.10.2021.
Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, solicităm clienților să nu consume produsele cu loturile sus menționate și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-au achiziționat produse din rețeaua Kaufland.
Produsele se pot returna pâmă la 01.11.2021.”, a transmis ANSVSA.