Kanye West își schimbă numele. A depus deja actele, cum se va numi
Kanye West a decis că este timpul să aibă alt nume. În vârstă de 44 de ani, celebrul rapper american a depus deja actele pentru a-și schimba numele în mod oficial cu unul mai scurt.
Cum se va numi Kanye West
Fostul soț al lui Kim Kardashian s-a plictisit de numele primit la botez, așa că vrea să-l schimbe cu o variantă mult mai scurtă. Artistul este foarte hotărât să facă asta. A depus deja actele la Înalta Curte din Los Angeles, SUA.
Vedeta internațională vrea să-și schimbe numele actual, Kanye Omari West, cu o poreclă pe care o folosește de foarte mulți ani. Rapperul de 44 de ani a depus deja actele la Înalta Curte din Los Angeles, prin care solicită să se numească Ye în mod oficial. Artistul nu a inclus niciun alt nume sau prenume pe lângă Ye, relatează presa internațională. Pasul următor este ca un judecător să-i aprobe cererea. Dacă primește aviz pozitiv, Kanye West se va numi simplu Ye.
Cuvânt folosit în Biblie
Dorința de a-și schimba numele este una mai veche. West a vorbit pentru prima dată despre această intenție în anul 2018, pe contul său de Twitter.
„Ființa cunoscută în mod formal drept Kanye West. Eu sunt YE.”, a scris cântărețul în urmă cu patru ani.
Totodată, „Ye” este titlul albumului lansat de Kanye West în anul 2018. Fostul soț al lui Kim Kardashian a dezvăluit că îi place acest nume deoarece este un cuvânt folosit în Biblie.
West și Kardashian divorțează
Rapper-ul american Kanye West și Kim Kardashian West divorțează, după șapte ani de căsnicie și patru copii. Anunțul că se despart a fost făcut de Kim pe rețelele de socializare. Deși nu mai formează un cuplu, cei doi au rămas în relații bune, de dragul copiilor pe care îi au împreună.
În luna iunie a acestui an, cu ocazia zilei de naștere a lui Kanye, fosta lui soție i-a transmis cea mai frumoasă urare, o dovadă că sentimentele adunate în cei șapte ani de căsnicie nu s-au pierdut.
„La mulți ani! Te iubesc pe viață”, a scris Kim Kardashian pe Instagram, alături de o poză mai veche în care apar împreună cu trei dintre copii lor.
Potrivit unor surse apropiate celor două vedete, separarea s-ar fi produs pe cale amiabilă. Ambii au cerut custodie comună pentru cei patru copii. Totuși, motivele divorțului nu au fost făcute publice nici până acum, deși s-a vorbit că afecțiunea de care suferă Kanye West, bipolaritatea, ar fi contribuit la destrămarea căsniciei lor.