Kamara, gest neașteptat. I-a uimit pe fanii lui după ultima decizie

de: Emanuela Pană
29 07. 2020

Kamara i-a uimit pe fani după ce a anunțat că el și fosta soție, Oana, s-au împăcat de dragul copilului pe care îl au împreună. Cântărețul a făcut un gest care i-a emoționat pe internauți. Unde l-au dus pe micuț, aflați în paragrafele următoare.

Kamara și Oana s-au împăcat de dragul copilului

Kamara și Oana au plecat zilele acestea în Barcelona și l-au luat și pe Leon, băiețelul pe care îl au împreună. Aceștia nu au plecat în vacanță, cum probabil ne-am aștepta cu toții când două persoane se împacă, chiar și numai de dragul copilului, ci pentru că acesta are nevoie de operație. În astfel de momente, foștii soți pun pe plan secund neînțelegerile dintre ei, pentru că sănătatea copilului primează.

Cei doi au ales calea divorțului acum doi ani, însă au păstrat o relație decentă pentru filul lor. Zilele acestea, Kamara și-a surprins fanii după ce a postat o fotografie pe Instagram în care apare alături de Oana și de Leon. De asemenea, cântărețul a transmis și un mesaj emoționant:

„Împreună pentru Leon! Sunt sentimente care ne vor ține mereu apropiați. Te iubim, Leon!“, a notat artistul în dreptul fotografiei.

Leon are nevoie de operație

De-a lungul timpului, băiețelul a suferit mai multe intervenții, după ce a fost diagnosticat cu o formă de paralizie cerebrală, urmând să fie operat, din nou, în Barcelona.

„E o operație care se face în Spania. Ideea este că a doua zi ne lasă să plecăm, însă există niște temeri pentru noi pentru că este vorba de o anestezie înainte de toate, care implică niște riscuri. Sunt niște lucruri din punct de vedere medical care ne fac să ne punem întrebări, dar tocmai de aceea căutăm niște lămuriri și la alți medici să înțelegem dacă totul este în regulă, dar s-a putea să fie niște chestiuni standard și să ne facem griji degeaba“, a mărturisit Kamara în cadrul unei emisiuni televizate.

În prezent, Leon trăiește împreună cu tatăl lui, dar mama îi este mereu alături.

„Când Leon s-a născut au fost niște probleme. Are o formă de paralizie cerebrală și mi-a fost foarte greu. Nu știam pe cine să dau vina, nu voiam să caut o vina. E foarte greu să accepți că copilul tău are probleme sau că e mai special. Eu am observat la naștere.

S-a născut la 36 de săptămâni și probabil din cauza că nu l-au băgat la incubator a suferit un stop cardio-respirator, iar din această cauza au apărut aceste probleme.

Face acum o terapie, are o evoluție, din punct de vedere mental e foarte bine, foarte inteligent. Pe partea motorie sunt probleme, încă nu merge, nu e independent“, povestea, în urmă cu doi ani, Oana.